Încă mai are vise, nu le împărtăşeşte celorlalţi, poate de teamă, poate că i se par prea îndrăzneţe sau poate dintr-un simplu egoism inocent.

Uneori duce o luptă interioară pe care o finalizează cu un convenţionalism social ce limitează din potenţialul său creativ. Poate că, a te compromite de multe ori nu este chiar atât de grav. La cât a renunţat şi cât a câştigat renunţând? Probabil că uneori are şi această dilemă pe care o transformă într-un proces intim de conştiinţă.
Sensibilitate ambiguă exprimată de cele mai multe ori printr-un puzzle de imagini şi negată în social...nu, nu este un înger, dar nici nu a decăzut, a învăţat să zboare cu teamă mai târziu. Se trădează prin privire şi devine inconfortabil în propria sa piele atunci când orgoliul întră în contradicţie cu visele sale. Uneori e de-a dreptul sadic de amuzant...sau poate e doar o simplă etapă în cunoaşterea propriei persoane.
S-a blocat de multe ori între trecut, prezent şi viitor, dar a adunat din amintiri, instinct şi expectanţă fărâme de viaţă.
În final, e un om în căutarea recunoaşterii propriei identităţi rătăcită pe drumul ce l-a parcurs de prea multe ori cu ochii închişi pentru visare...dar de această dată are puterea de a crede în sine mai mult.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu