Sunt sufletul ce arde al lumii neînţeles,
Sunt inima ce bate al gândului hotar,
Sunt înger şi sunt demon, al viselor ştrengar.
Sunt nimeni şi sunt lumea ce raza n-o-nţelege,
Sunt visul ce se şterge de-al nopţii drag coşmar,
Sunt limita iubirii şi-a urii păzitor.
Sunt sângele de fiară ce curge închegat,
Sunt miezul suferinţei ce-a ars cândva în iad,
Sunt chipul Afroditei ce-i spart de-atâta veacuri,
Sunt fulgerul lui Zeus ce azi nu se aprinde
Şi-ncearcă să se-nece în marea lui Neptun,
Sunt omul mic ce vede, ce moare şi-nţelege…
De ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu