In amintirea emotiei (IV)

Visează…visează despre suflet
Şi cântă…ca orbul ce-a văzut lumina
Căci, urlă sufletul în tine de-atâta ură
Şi caută să se atârne de iubire
Dar,raza e rece şi candela stinsă
Şi omul se-ntoarce spre lumea atinsă
De lacrimi şi urlet şi vaiet în noapte.
Şi plânge la luna şi raza îl arde.





Se-nchină şi zeii, căci omul iar cade
În cântecul nopţii cu umbra întinsă
Spre câmpuri de mâini ca vor îndurare.
Dar mâna-i prea scurtă şi sufletul doare
Şi iar cade…clipa de disperare.
Căci, viaţa e scurtă şi el nu-nţelege
Că ochii se-nchid, iar inima moare
Şi sufletul e singura lui scăpare.
Şi-ajunge la lună… şi cade…
Si moare…