Ieri s-a nascut Alexandru!!!

S-au intalnit candva… in timp doi oameni…intai ei au vorbit… apoi, s-au privit timid in ochi si si-au vazut sufletele…frumoase…erau pereche, iar zambete s-au transformat in vise si sperante si usoare caramizi de clestar din care si-au construit un mic palat si l-au intitulat acasa…era atat de mic incat il puteau purta cu ei oriunde in lumea asta…il tineau strans la piept si il incalzeau cu imensa iubire ce ii inconjura pe amandoi. Uneori il tine ea la piept, iar seara in soptea vorbe frumoase de noapte buna, alteori il lua el si il ducea peste mari si tari, ascultand cu inima vorbele ei prinse printre camerele micului palat. Apoi ,se intalneau si il tineau la piept impreuna..si era frumos si candid si angelic.

Deodata, se auzira alte soapte…un vuiet…o larma pe care nu o puteau identifica cu nimic cunoscut…era un planset asurzitor…a carui ecou rasuna prin toate camerele micului palat. Si larma si derutare si nestiinta si ei nu stiau ce se intampla…erau nelinistiti dar totusi, nu era o neliniste prevestitoare de necaz. Au intrat tinandu-se de mana in mica lor “acasa” scurtand cu privirea imprejurimile..le era totul cunoscut si prietenos cu toate acestea acel tipat inca se auzea...din ce in ce mai tare, din ce in ce mai aproape…pentru cateva momente ea l-a strans mai tare de mana…s-a intors si i-a zambit..apoi, ca si cum ar fi stiu de o viata cine era i-a spus cu voce blanda: “ E Alexandru!”. O lacrima i s-a scurs incet, pe obrazul alb…i-a mai soptit timid…”Ieri s-a nascut Alexandru!”.

El..el a tacut pret de cateva clipe..al lor Alexandru!!