Printre picaturi...

S-ar fi scaldat in albastru, iar verdele s-ar fi inchis lasand intunericul sa o cuprinda…nu..nu a fost asa…incepuse sa ploua marunt prin urbea stiuta de ani de zile, ciudat nici macar nu ii parea rau ca vremea este inchisa si rece si urata…cred ca se obisnuise cu ea asa, cred ca nici macar nu ii mai pasa prea mult de ce se intampla in jurul sau…le lua pe toate asa cum erau, mai reci, mai proaste, mai inutile, mai dezamagitoate…

Privea in gol prin geamul murdar de praf picurii de apa care isi croiau un drum pana pe pervazul lat. Era cald in casa, se catarase in locul ei preferat la geam, printre doi arbusti pe care ii avea si la care tinea ca la niste membrii ai familiei sale, isi luase batrana lupoaica sa aiba ce mangaia si sa simta si ea sufletul sau aproape si un pahar de vin…privea in gol si nici macar nu stia daca ii place starea aceea prea mult…imagini ii treceau prin fata ochilor invaluid totul in nostalgie…nu, nu ii parea rau…stia ca s-a intamplat ceea ce a trebuit sa se intample, se oftica doar pe modul in care s-a intamplat si pe adevarurile evidente pe care, desi toata constiinta i le tavalea prin fata ochilor, ba chiar si peste ochi, le-a negat…de atatea lovituri ar fi trebuit sa aiba ceva vanatai…a zambit…i se parea amuzanta imaginea unui alter ego lovind-o peste ochi…jap!! jap!!! jap!!! si ea continuand, asa vanata, sa afiseze un zambet tamp si indaratnic fata de ceea ce se intampla in mod activ…cred ca ii displacea ca a avut dreptate, cred ca asta era cea mai nasoala treaba, poate ca ar fi trebuit sa se insele ea pe ea insasi…ce tare ar fi fost!!! Sa te minti in oglinda, la lumina unui amarat de bec despre rahaturile care se intampla in jurul tau si sa fii si fericit, ca si cum ai fi mancat niste rahat ornat cu frisca dintr-o farfurie de portelan…

Ganduri de rahat si timp pierdut degeaba…nici ea nu se intelege si are renume de persoana rationala si foarte organizata…dar, cui ii mai pasa acum...

Da!! Iar isi canta melodia lui Leonard Cohen Alexandra leaving, cred ca este un fel de refugiu pentru ea si dupa ce termina de fredonat asta cu repetarile de rigoare a inceput sonata lunii, ca mai apoi, sa incheie cu le vent le cri…ce frumos ii cantau toate astea prin cap…afara continua sa ploua marunt…si-a amintit ca vrea sa se plimbe prin ploaie..asa cum facea prin facultate cand nu era tocmai un moft ci, doar lipsa de alternative.

Si-a lasat lupoaica adormita de caldura la locul ei, s-a coborat de pe pervaz, s-a imbracat si a coborat treptele…a iesit in strada si s-a uitat spre cer…ploaia cadea necontenit pe chipul ei..pe par…pe ochii mari si verzi…pe corp…pe varfurile degetelor..peste tot…a invaluit-o prin toate partile si simtea cum ii apartine…apoi, incet-incet , a dizolvat-o pastrand-o doar pentru ea…a disparut in ploaie…si nu s-a mai intors nicicand…printre picaturi…