A trecut ceva timp de când ne ştim...să fi trecut 8 ani sau poate mai bine, să fi trecut chiar şi mult mai mult, aproape un sfert din viaţă şi încă ne mai ştim. Am crescut împreună şi am învăţat să ne urâm şi apoi printre prostii inocente să o luăm de fiecare dată de la un alt început, care de altfel, nu făcea decât să mai pună o continuare către un acel undeva pe care nimeni nu îl ştie. Au venit oameni noi, au şi plecat, dar noi am rămas aceeaşi ca acum mulţi ani. Ne-am pierdut printre discuţii interminabile despre nimic, apoi ne-am regăsit numărând stele la „monument” şi ne-am încălzit cu cântec de chitară în nopţi calde de vară când fiecare răcnea din toţi plamânii versuri numai de el ştiute, acompaniaţi de linişte de apă şi foşnet de sălcii. Am râs cu poftă de fiecare dintre noi şi am plâns atunci când a durut şi când am fost învinşi, am creat scenarii de fericire şi am rupt bucăţi de realitate pe care le-am ascuns în buzunare pline de tutun din ţigări cumpărate la bucată.
Am izbucnit plini de mânie când ni se parea ca nimic nu este corect şi ne-am liniştit când unul dintre noi a spus „noi să fim sănătoşi”. Am stăpânit lumea cu visele noastre şi ne-am decis în mod inconştient că ne aparţinem, indiferent de distanţă sau timp am rămas aceeaşi ca la început.
A trecut ceva timp de atunci, a trecut timp de când suntem tot aceeaşi, chiar dacă anii au pus fire albe sau câteva urme pe chip încă mai avem puterea să visă şi să fim liberi, pentru că aşa am crescut şi pentru că aşa ne-am educat.
Mai numărăm şi acum stele, mai fugărim şi acum himerele copilăriei şi chiar şi acum tot ne mai încântă ideea că într-o zi ne vom face noi mari şi o să avem un loc în care să ne adunăm cu toţii şi să depănăm amintiri cu şi despre ceea ce timpul a permis să se întâmple.
Poate că uneori ne plictiseam unii de alţii şi căutam o altă lume, căutam normalitatea vârstei celorlalţi, căutam să spunem „GATA” până aici a fost, ca mai apoi, să ne reîntoarcem iar la timpul în care ne-am cunoscut, la timpul în care am crescut împreună şi la timpul în care am devenit.
A trecut ceva timp de când ne-am cunoscut şi încă suntem noi, puţin mai mari dar încă ne mai avem...pe noi.
Am izbucnit plini de mânie când ni se parea ca nimic nu este corect şi ne-am liniştit când unul dintre noi a spus „noi să fim sănătoşi”. Am stăpânit lumea cu visele noastre şi ne-am decis în mod inconştient că ne aparţinem, indiferent de distanţă sau timp am rămas aceeaşi ca la început.
A trecut ceva timp de atunci, a trecut timp de când suntem tot aceeaşi, chiar dacă anii au pus fire albe sau câteva urme pe chip încă mai avem puterea să visă şi să fim liberi, pentru că aşa am crescut şi pentru că aşa ne-am educat.
Mai numărăm şi acum stele, mai fugărim şi acum himerele copilăriei şi chiar şi acum tot ne mai încântă ideea că într-o zi ne vom face noi mari şi o să avem un loc în care să ne adunăm cu toţii şi să depănăm amintiri cu şi despre ceea ce timpul a permis să se întâmple.
Poate că uneori ne plictiseam unii de alţii şi căutam o altă lume, căutam normalitatea vârstei celorlalţi, căutam să spunem „GATA” până aici a fost, ca mai apoi, să ne reîntoarcem iar la timpul în care ne-am cunoscut, la timpul în care am crescut împreună şi la timpul în care am devenit.
A trecut ceva timp de când ne-am cunoscut şi încă suntem noi, puţin mai mari dar încă ne mai avem...pe noi.
