...si La multi ani!!

In liniste...

In liniste ascult gandurile cum fugaresc ultimele clipe ale unui bilant la trecut...si bune si rele s-au strans...s-au imprastiat...au ramas...s-au pierdut...important e ce nu uit, ce port cu mine si la anul...si la anul urmator...si ce daca imi amintesc trecut...parca am putea fara ....

Craciun fericit!!

:)

Si vom trece cu bine de sfarsit...al lumii

A venit si ziua cea mult asteptata…mai ales de americani…care din dorinta de supravietuire si repopulare planetara si-au construit ei gropi si gropite si buncare si buncarase pline cu de toate, numai-numai sa fie din nou cei mai cei de pe fata pamantului …gol…Partea mai urata e ca NASA ar fi anuntat ca, de fapt, marele sfarsit s-ar fi reprogramat pe data de 31.12.2012…ziua de astazi probabil a fost intens mediatizata doar- doar poporul ales se va pregati sarguincios pentru supravietuire…un fel de importanta repetitie inainte de marele final…Si…oare dupa marele final de pe 21, 31…41…etc…ce or sa se faca cu atatea bunatati ramase in gropi de pamant bine izolate? Or sa le doneze in Africa si apoi vor castiga vreun Nobel pentru natiunea cea mai altruista???

Dar, asta se intampla pe alte continente…populate de oameni responsabili si grijulii, dornici sa asigure o continuitate specie asteia asa…superioara…

La noi insa, cred ca se va sarbatori traditional…cu masa mare asezata in centrul sufrageriei, cu fata de masa de un alb imaculat, bucate alese, vin de ala bun si muzica pe masura…

Iar televiziunile vor transmite reportaje de un impact social deosebit privind diverse accidente digestive, stari de ebrietate si scandaluri intre vecini care s-au tolerat ei pana in aceste moment cruciale dar, macar acu la sfarsit, sa ii dea inapoi bucata de sapa, stiuletele aruncat peste gard cu 10 ani in urma sau ciresele scuturate pe acoperis…

Ma gandesc, ca ar mai fi o categorie deosebita ce trebuie mentionata…cea a avarilor paranoici care au strans toata viata lor cate ceva si acu' stau cu ochii beliti pe tavan, privind asa...spre nicaieri …macinati de regrete ca ar mai fi putut si ei face ceva ca sa lase la copii..alora, carora deja le-au cam mancat juma' din viata…dar daca era rost de pofta…

Cluburile de ieri au fost in distractie maxima, unde s-au organizate petreceri tematice cu costumatii aferente de ingeri sau stimabile cu coase…sau fara coase…prin urmare, sa avem un sfarsit deosebit…acu’… la sfarsitul lumii…care nu va veni decat dupa ora 15.30…ca asa au spus unii si ii cred pe cuvant…oamenii pana atunci sunt bagati in bilant si doar nu or sa intrerupa bilantul pentru lumea asta…

Eu sper dupa sfarsitul lumii sa ma fac “telepata” sau macar “telechineza”…sau sa ne auzim cu bine apoi…pentru anul viitor…doar e sarbatoare.

Necuvinte si absurd

Vorbeste-mi prin necuvinte, promit ca de data aceasta am sa incerc sa te ascult, de auzit te aud de prea mult timp, dar niciodata nu te-am luat in seama. Arata-mi imagini despre lume, despre tine, despre dorinte si vise…dar nu atat de multe incat sa nu mai suport si sa simt totul ca o piatra de sub care nu ma voi putea ridica nicicand.

Am incercat acum cateva zile sa zbor, dar m-am prins in plasa ce exista deasupra si m-am intrebat cine a lasat-o acolo cu sau fara intentie. Am incercat sa o dau la o parte, dar mai mult m-am obosit dand din aripi si prinzandu-ma la infinit in resturile de sus…apoi, m-am odihnit, nu stiu exact cat a durat acea odihna…dar, am zabovit ceva cu aripile intinse peste pamant…sa fi trecut un ceas sau doua?... dar cui ii mai pasa acum de timp…se scurge oricum fara incetare…am privit apoi iar catre cer si m-am intrebat cu ciuda de ce nu mai puteam zbura, de ce ma prindeam neincetat in mizeria aia de plasa sub care traisem ceva vreme…imi era ciuda si o simteam cum ma macina clipa de clipa…pana cand insa? Imi era crunt de ciuda ca trebuia sa stau agatata cand de un picior, cand de celalalt in nenorocita aia de plasa…nici macar necuvintele nu reuseam sa le mai ascult acum, cu toate indicatiile absurde pe care le primeam, cu toate sfaturile tipate, rugate sau urlate in urechile care deja au inceput sa imi tiuie de durere…obsesiv inca ma mai agat in nenorocita aia de plasa…as fi vrut sa se evapore, sa dispara in neant de parca nici macar nu ar fi existat…ce bine ar fi fost daca la fel s-ar fi intamplat si cu toate gandurile trecute prin cap…poate imi voi pune o dorinta la anul…sau la anul urmator…oricum…o dorinta candva…sa dispara…toate.

Hei, prietene...

Stii, a trecut ceva vreme de cand nu am mai vorbit, de fapt nu am vorbit nicicand, pentru ca tu esti vechiul meu prieten, care stie cam tot despre mine si daca as incepe sa iti povestesc toate cate au fost in ultima vreme te-as cam plictisi…pentru ca deja le stii…pentru ca deja le-ai inteles…pentru ca le stiai dinainte de a se intampla, numai ca ti-ai luat distanta necesara pentru a sta un pic mai departe de mine si de a ma lasa sa le traiesc si bune si rele asa cum trebuie, fara sa ma tii de mana…fara sa ma impingi..si fara sa ma dojenesti…pur si simplu ai stat cuminte, ca de obicei si ai privit…

Cu toate acestea, prietene…tin sa iti povestesc ca mi-ar face placere din cand in cand, sa imi spui cate ceva, sa ma tii de mana sau sa ma impingi atunci cand nimeni alticineva nu o poate sau nu vrea sa o faca, pentru ca uneori este mai placut sa te impiedice cineva cunoscut, dar cu simpla intentie de a te face sa vezi ce este dincolo de prag.

Si ca tot este iarna, prietene, mi-as fi dorit sa stam de vorba la foc de semineu si in miros de scortisoara si portocala si vin fiert…si sa privim afara cum ninge linistit, dar sa ma intelegi ca nu as iesi nici macar de nevoie sa inghet…tii minte ca nu imi place deloc frigul…bineinteles ca stii, tu stii totul despre mine.

Prietene, candva asa-i ca o sa ne intalnim? Te rog promite-mi ca vei fi undeva in preajma mea atunci cand voi simti nevoia sa iti vorbesc…si nu ma vei privi rece de undeva se sus…asa cum o faci cam in fiecare seara, chiar si atunci cand uit sa te privesc sau cand afara este innorat…imi pare rau, prietene, ca azi esti doar o stea…

Smoke...

It's there, it's where, it begins,
and it's calling your name
You've been down there all night now,
in a state that I cannot explain
Behind grey curtains of ash
from a word it was burn
Now smoke rises high from your head,
morning mist laying dead
On naked shoulders
- no flowers, no thorns

Hey love, stay the fuck out of my home
I've told you a thousand times
'Cause my brain tells me you're dangerous, and my belly says
you're just too hard to find
A kiss from sullen lips of ashes
will probably blow this whole winter away
But something tells me this is just not real, 
something tells me this smoke is here to stay
It was supposed to be an endless day

De sarbatoare

Si-a aranjat de cu seara ghetutele langa usa, erau cam ponosite si nici nu luceau prea tare, le avea de ceva vreme si acum, o cam strangeau pentru ca, totusi mai crescuse, iar ghetute nu mai primise …dar nu conta…si le-a sters cu o carpa ponosita gasita dupa usa de la intrare…le-a curatat de colbul de peste zi depus pe ele…mersese ceva in ziua respectiva…isi ajutase cativa  prieteni, apoi mai avusese de trebaluit si pentru ea. Ajunsese seara acasa, deja se innoptase binisor, cainii de prin mahala incepusera sa urle la luna imensa atarnata de cerul plin de stele, frigul usor-usor se lasa peste casa darapanata…ii inghetasera manutele mici tot stergand la praful de pe incaltamitea ponosita. A terminat si treaba asta…le-a potrivit acolo, langa usa, sa fie sigura ca poate anul acesta va primi ceva din toate visele stranse luna de luna in sufletul sau de copil…Visa cu ochii deschisi la mirosul de portocale, la caldura ce candva le invaluia casa, la veselia care exista pretutindeni acum ceva timp in urma…acum..acum, nu mai era chiar asa..ramasese aproape singura, in grija mamei si in tovarasia puricosului casei, care isi facea veacul pe prispa de afara. Se intristase cand si-a adus aminte de vremurile din trecut, cand ieseau cu totii la strada si imparteau nimicuri oamenilor ce treceau pe ulita inghetata…hei, dar nu-i nimic…si-a spus usor melancolica fetita, vor veni si vremuri mai bune... a zambit trist, a inspirat profund aerul rece din camera si si-a mai facut putin curaj….Dupa toata aceasta zi se cuibarise langa mama sa si atipise…minuni se vor intampla, si-a spus ca pe un ultim gand din seara aceea.

A trecut prin fata portii ruginite, a impins-o usor si lumea copilariei ei se deschisese…au trecut ani…casa era deja o ruina, dar care mereu ii amintea de locul in care a devenit dintr-o copila cu ghetute scalciate, incalzita de mama sa si de puricosul sau de incredere, o femeie frumoasa…inca nostalgica si capabila sa rememoreze la infinit momente din trecut…momente vesele…momente triste…momentele care au ajutat-o sa devina…

A pasit in ruina care deunazi ii adapostea toate minunile copilariei, s-a uitat in locul in care cu ani in urma isi pusese ghetutele in asteptarea unor miracole peste noapte…era plin de praf si de pamant galben…era locul de unde incepuse sa creada, ca uneori, chiar primesti lucurile pe care ti le doresti…ca esti copil sau om matur…a suflat peste praful depus dupa usa, iar colbul se ridicase jucand in fantasme trecutul si impresurand-o cu amintirile de atunci…a privit pret de cateva minute cum totul de aseaza intr-o ordine firesca si cum incet- incet copila mica si infrigurata devine crezand in minuni si neirosindu-si visele …

Primise atunci… in acea noapte… ceea ce trebuia sa primeasca…o speranta trecuta prin visare, o dorinta ce urma sa se adeveresca si o stea ce a calauzit-o permanent…si toate acestea au fost asezate cu grija in micile ghetute..an de an…

Nimic...

Hei! Vino mai aproape!! Mai aproape, sa iti arat ceva…vino, vino cu incredere, este ceva nemaipomenit, haide nu fii asa de timida, vino sa iti arat cel mai fain lucru pe care ai putea sa il vezi de acum incolo, este atat de frumos incat iti va intrece cu siguranta cea mai interesanta idee imaginata…haide, nu ma face sa insist, ai incredere in mine…sa nu indraznesti sa te indoiesti de ceea ce am sa iti arat, e atat de frumos si cald si fain si deosebit…hai…vino…asa..incet, incet, nu are sa ti se intample nimic, trebuie doar sa ai incredere in mine atat…iti jur pe ce am mai scump ca nu te voi trada niciodata sunt om serios doar…haide asa…un pas si inca unul…sa nu te prind ca incepi sa te indoiesti de mine pentru ca ma supar crunt…asa…cum te-am invatat …increde-te in mine cu totul…vino, vino sa vezi ce am sa iti arat…vinooo!!!

Si a venit…si s-a uitat lung…si a cercetat cu atentie si a vazut…nimic…

Cadere libera

Sursa http://vimeo.com/11147001

Printre picaturi...

S-ar fi scaldat in albastru, iar verdele s-ar fi inchis lasand intunericul sa o cuprinda…nu..nu a fost asa…incepuse sa ploua marunt prin urbea stiuta de ani de zile, ciudat nici macar nu ii parea rau ca vremea este inchisa si rece si urata…cred ca se obisnuise cu ea asa, cred ca nici macar nu ii mai pasa prea mult de ce se intampla in jurul sau…le lua pe toate asa cum erau, mai reci, mai proaste, mai inutile, mai dezamagitoate…

Privea in gol prin geamul murdar de praf picurii de apa care isi croiau un drum pana pe pervazul lat. Era cald in casa, se catarase in locul ei preferat la geam, printre doi arbusti pe care ii avea si la care tinea ca la niste membrii ai familiei sale, isi luase batrana lupoaica sa aiba ce mangaia si sa simta si ea sufletul sau aproape si un pahar de vin…privea in gol si nici macar nu stia daca ii place starea aceea prea mult…imagini ii treceau prin fata ochilor invaluid totul in nostalgie…nu, nu ii parea rau…stia ca s-a intamplat ceea ce a trebuit sa se intample, se oftica doar pe modul in care s-a intamplat si pe adevarurile evidente pe care, desi toata constiinta i le tavalea prin fata ochilor, ba chiar si peste ochi, le-a negat…de atatea lovituri ar fi trebuit sa aiba ceva vanatai…a zambit…i se parea amuzanta imaginea unui alter ego lovind-o peste ochi…jap!! jap!!! jap!!! si ea continuand, asa vanata, sa afiseze un zambet tamp si indaratnic fata de ceea ce se intampla in mod activ…cred ca ii displacea ca a avut dreptate, cred ca asta era cea mai nasoala treaba, poate ca ar fi trebuit sa se insele ea pe ea insasi…ce tare ar fi fost!!! Sa te minti in oglinda, la lumina unui amarat de bec despre rahaturile care se intampla in jurul tau si sa fii si fericit, ca si cum ai fi mancat niste rahat ornat cu frisca dintr-o farfurie de portelan…

Ganduri de rahat si timp pierdut degeaba…nici ea nu se intelege si are renume de persoana rationala si foarte organizata…dar, cui ii mai pasa acum...

Da!! Iar isi canta melodia lui Leonard Cohen Alexandra leaving, cred ca este un fel de refugiu pentru ea si dupa ce termina de fredonat asta cu repetarile de rigoare a inceput sonata lunii, ca mai apoi, sa incheie cu le vent le cri…ce frumos ii cantau toate astea prin cap…afara continua sa ploua marunt…si-a amintit ca vrea sa se plimbe prin ploaie..asa cum facea prin facultate cand nu era tocmai un moft ci, doar lipsa de alternative.

Si-a lasat lupoaica adormita de caldura la locul ei, s-a coborat de pe pervaz, s-a imbracat si a coborat treptele…a iesit in strada si s-a uitat spre cer…ploaia cadea necontenit pe chipul ei..pe par…pe ochii mari si verzi…pe corp…pe varfurile degetelor..peste tot…a invaluit-o prin toate partile si simtea cum ii apartine…apoi, incet-incet , a dizolvat-o pastrand-o doar pentru ea…a disparut in ploaie…si nu s-a mai intors nicicand…printre picaturi…

Disectie

Lumina era orbitoare, iar ochii incepusera sa o doara ingrozitor..era liniste de mormant…apoi, cateva voci razlete…ar fi vrut sa deschida ochii mari sa vada ce se intampla…se speriase pret de cateva secunde, i se parea ca respiratia se oprise, doar gandurile mai alergau de colo-colo…auzise din nou acele voci din ce in ce mai apropiate.

Una dintre ele o indemna pe cealalta…taie!!! Nu iti fie teama, esti cel mai frumos, cel mai destept cel mai cu stea in frunte, haide taie voi fi langa tine sa te sustin indiferent de mizeria pe care o vei face, taie!!! Striga din ce in ce mai poruncitor…era o voce pitigaiata si alintata de femeie, dar destul de autoritara fata de cealalta persoana…ti-am spus sa tai, nu te mai tot invarti…ei hai bine …faci cum vrei, dar acum taie…asa te-am educat !!!

Adica…adica eu trebuie sa tai asa, fara mila ??? raspunse balbait o voce de baietandru…da…stiu ca sunt cel mai frumos si cel mai cu stea in frunte, dar in viata mea nu am facut asa ceva!!!

Taie!!! Daca nu tai imi iau cordonul obilical si te las sa te prapadesti, fara mine si sfaturile mele pretioase stii ca esti un nimeni…doar eu te fac cu stea in frunte, sa iti intre bine in cap…eu am dreptul absolut asupra ta…vezi cordonul asta??? Il vezi??? Priveste-l bine, toata viata am sa te  atarn de el, sa iti intre bine in cap!!!

Dar, imi este teama!!

Termina cu prostiile astea!!! Se rasti vocea pitigaiata…ce crezi ca imi pasa de sufletul altora???nu!!!…tu taie ca eu sa vad ce este acolo si apoi poti pleca in alta parte sa aduci un alt suflet de taiat!!!

Stangaci, nestiutor, inutil…apropie lama rece de sufletul orbit de lumina prea puternica si asurzit de cearta dintre cei doi..unul prea avid de control, celalalt depersonalizat si inutil…

Si a taiat adanc, ciopartind ceva pe masa aceea rece intr-o infinitate de bucati, pe care ulterior le vantura prin aer, astfel incat vocea pitigaiata sa se mai domoleasca si sa scoata sunete linistitoare de aprobare.

Sufletul taiat se zbatea…incercand sa opreasca acel carnagiu inutil, pesemne nu fusese nici primul si nici ultimul ce avea sa se intample…sufletul incerca sa ii spuna baietandrului ca ar putea sa opreasca acea mascarada, ca are puterea de a face asta, doar trebuie sa se increada macar pentru un moment in spusele disecatului…te rooog, te implor!!! Se tangui sufletul..opreste-te si fa ceea ce iti spune sufletul tau sa faci!!! Nu mai taia in mine sau in alte suflete nevinovate pentru satisfactia vocii pitigaiate!!! Te rog, inceteaza…pe mine m-ai ucis oricum …dar…dar, gandeste-te ca la un moment dat vei trece prin ceea ce mi-ai facut mie…vei scoate din tine aschii de trairi si le vei vantura prin fata tartorului pentru satisfactia acestuia!!!

Baietandrul era contrariat, dar extrem de speriat si supus, fara nici cea mai mica forma de remuscare sau dorinta de a se opri a continuat sa taie fasii subtiri sufletul din fata sa si sa le fluture morbid prin fata satisfacuta a vocii pitigaiate care intr-un final plina de bucurie a exclamat: Gata, l-am terminat si pe asta!!!

Oglinzi

Luna se scurgea pe cateva raze de lumina palida si patrundea usor-usor prin geamul larg deschis in camera intunecata, dezmortind parca ceva din atmosfera trista. Prea multa lumina nu era, nici nu si-ar fi dorit sa fie…prefera mobilierul greu, din lemn masiv si mirosind a timp invaluit in semiobscuritate si liniste. Se ridicase usor din patul imens asezat undeva pe centrul camerei…scartaitul de podea parca aducea aminte ca acolo exista putina viata. S-a dus catre fereastra, a privit lumea adormita din jurul ei, apoi si-a ridicat ochii catre cer cautand cu privirea o stea …o anumita stea, care in fiecare noapte stralucea din acelasi loc amintindu-i de una dintre fantasmele trecutului…candva o si botezase, dar nu ii mai rostise numele de ani de zile incercand sa dea uitarii acea perioada din viata sa.

Pleoapele erau usor cazute peste ochii mari si verzi limitand privirea catre podea…s-a intors nostalgica de la fereastra si pret de cateva minute si-a oprit gandurile si trairile si visele si s-a privit in oglinda imensa din fata sa. A tresarit, a facut un pas inapoi si se cauta obsesiv printre fragmetele de sticla. Chipul diform era impartit intr-o infinitate de reflexii imprastiind uraciunea pe toata suprafara oglinzii…era stramba si inalta si slaba si trista si incruntata si urata si ascutita cu noduri proeminente pe alocuri, cu ochii franti in parti distincte…ca un haos, fara inceput si fara sfarsit, era o masa de carne imprastiata pe o suprafata plana…era nicicum isi imagina ea ca ar trebui sa fie…era diforma fizic si sufleteste…totul se invartea cu ea…imaginile din fata ei se roteau obsesiv si la viteze foarte mari, plangea in hohote cazuta pe podeaua imbatranita, intrebandu-se isteric “de ce” si cum a ajuns asa…

Deodata, simti o imbratisare calda…o voce care incerca sa o linisteasca…termina!!! Uita-te la tine acum!!!

Deschisese ochii, oglinda cu fiinta diforma reda o imagine completa si coerenta a unei persoane cunoscute… a ei… si vocea continua sa ii spuna pe un ton cald…asta esti tu!…intregi suntem cu totii daca nu am continua sa ne reflectam prin mintile trunchiate ale celor dornici sa ne reduca la cioburi de oglinda…

Cantec trist...

L-am ascultat intr-o seara, la un vin cu fetele...mi-a parut atat de trist, dar atat de sincer si frumos in toate nuantele depresive cuprinse si in tot acel instinct de autoconservare risipit...pana la urma toti decidem pentru noi si traim si murim in umbra acelor decizii...

Si te-am stiut pana la final...

Buna! Sunt acasa, as vrea sa iti dau ceea ce ti-am promis ca iti inapoiez si anume inelul, ghetele de motor si canuta pe care ti-o luasem ca suvenir din Constanta, cand esti disponibil?

Pai, cand vrei tu!

In 15-20 de minute, acolo in parc la blonda!

Si au trecut acele minute care trebuiau sa treaca pentru a se revedea pentru ultima oara, pentru a incheia o relatie de 4 ani de zile, asa cum a fost ea cu bune si cu rele...asa cum si-au promis ca se vor iubi pana la sfarsitul zilelor mai ceva ca in povestile cu zane.

Si timpul se scursese din nou fara mila, parca fortand inevitabilul moment sa vina...

Imi dai inelul si gps-ul! I-a spus raspicat si rece!

Iti dau inapoi ce ti-am promis ca iti dau, gps-ul mi l-ai facut cadou, nu ti-l dau...iti raman cauciucurile de iarna, le poti lua si poti face ce vrei cu ele...nu le mai vreau, dar gps-ul e cadou de la tine (eu nu ti-am cerut nici un cadou inapoi..si-a spus ea in sinea ei..trista)!

Ai stai cu mine numai pentru bani!!!

Esti nervos, hai mai bine sa ne asezam pe banca si sa discutam...te mai calmezi!

Ce sa mai discut cu tine? Imi dai gps-ul !

Nu ti-l dau e cadou de la tine !

Vezi, numai pentru bani ai stat!

Asteapta! (s-a intors tremuranda, s-a dus si a luat pretiosul gps).

Ia-l! (a spus cu scarba, ia pretiosul gps).

Mi-ai distrus viata! 4 ani de zile irositi, doar banii te-au interesat!

Ma cac in banii tai, nu m-ai luat de pe strada...a fost treaba de pricipii! Toate angajamentele pe care ti le-ai luat a trebuit singura sa le duc la capat, tu te opreai la mijlocul drumului delegandu-ma sa ma descurc singura ca doar nu am sa mor! Cand am avut nevoie sa ma aperi mi-ai spus initial sa nu indraznesc sa fac vreo miscare si sa dau vreo replica, apoi mi-ai reprosat ca nu sunt capabila sa ma descurc singura! Te-am rugat ani de zile sa ma faci sa contez pentru tine, toata lumea era inaintea mea...pana si nenorocitul ala de motor. Nu aveam un cuvant de spus decat daca iti convenea tie, in rest parerea celolalti a contat. Cu ce ti-am gresit??? Te-am asteptat singura ca o proasta luni de zile sa te intorci acasa sa petrecem timpul impreuna, ti-am facut cerere tipizata ca sa petrecem o singura zi din pretiosul concediu singuri! Mi-ai jignit familia, prietenii si apoi pe mine, iar eu dupa toate acestea trebuia sa las tot..si job si viata si sa te urmez, in baza unor promisiuni de mai bine, la capatul lumii...eu nu discut pe vorbe...si da, ti-am cerut sa imi demonstrezi ca meriti sa renunt la mine de tot si pentru totdeauna ca sa te urmez la capul lumii!!! Ai spus ca imi faci masina de unul singur, am amanat 1 an, iar in cel de-al doilea am spus ca o vom face impreuna! Cedasem sa iti vina tie usor! Ma cerseam ca sa imi platesti nenorocita aia de taxa la scoala, pe care la inceput, daca iti mai amintesti mi-ai spus ca sa nu imi fac probleme ca o vei suporta tu!! Da, a fost chestiune de principii!! Te-am rugat sa ma iei de la munca, cand eu nu aveam masina disponibila, treaba de 5 minute, mi-ai spus ca esti ocupat cu altii...da, greseala mea a fost sa te las sa fii liber, sa ling site-uri de job-uri ca sa iti gasesti ceva mai bun, sa iti planific cazari si drumuri...am fost un fel de asistent manager timp de 4 ani, timp in care niciodata nu a fost timp pentru mine, decat dupa ce toti ceilalti au fost pe deplin satisfacuti, iar seara ca o metresa trebuia sa fiu calda si surazatoare si sa te astept pe la prieteni, sa vii sa ma iei in oras...ca un maidanez am cersit afectiunea si rolul care mi se cuvenea...si da...dupa ce toata lumea a fost mai importanta decat mine...nu mai am incredere in tine! (dar, stia foarte bine ca increderea se dusese si din alte ratiuni...stia ca el avea prietene noi pe site-uri de socializare, ca plimbarile de mai mult de 7 ore pe o insula si discutiile lacunare nu sunt de bun augur, intelesese ca are un comporament ciclic si asa cum o inselase in urma cu mai bine de 4 ani o facea si acum...isi daduse seama..si la fel ca si data trecuta stia si cu cine...i-a fost greu din nou sa creada ca nu are demnitatea de a o recunoaste si de a termina o relatie despre care spunea candva ca este ceea ce doreste in mod politicos)

Imi spui ca nu mai ai incredere in mine...dupa 4 ani...asta imi spui...ar fi trebuit sa taci!!! Se rasti la ea nervos...Mi-ai distrus viata, m-ai adus in ultimul hal, nu meriti sa fii respectata ca femeie pentru ca nu porti rochii si fuste, vrei sa fii sedusa???? Cucerita???ce sunt tampeniile astea...te-au interesat doar banii!! Si gps-ul nu ti l-am lasat din principiu...

Ti-am oferit totul!!! Prietenii, viata mea...timpul meu!!! I-a strigat ea... Am crezut ca te schimbasesi dupa ceva timp de singuratate!! (se inselase...sau poate doar nu a vrut sa accepte adevarul crud ca oamenii nu se schimba)

Prietenii au fost mereu ai tai!!! Eu doar i-am tolerat de dragul tau !!! au sunat din nou reprosurile!

L-a privit trista...i-a spus...daca iti va fi mai usor...da vina pe mine pentru tot, fara ezitare...eu duc...loveste...cat poti de tare !!! (si a durut-o fiecare cuvintel pe care l-a rostit, o podideau lacrimile, dar a scarsnit din dinti si a stat sa i se reproseze ca nu poate fi considerata femeie, ca este doar o scarba materialista care si-a dat 4 ani din viata pe skype doar pentru simplu motiv ca i-a convenit fusul orar, ca nu a stiut sa taca si sa sada cuminte ca un maidanez, ca vroia ea cariera...dar unde se credea cu aceasta emancipare!!...si l-a ascultat)

Tigarile se stingeau una dupa cealalta...si stia...si stia undeva in adancul sufletului sau ca el o insela din nou...si stia si cu cine...si de cand...si nu i-a spus nimic nici de data acasta...si se intreba daca atunci cand i-a dat nenorocitul acela de inel chiar o iubea asa cum se jurase...facuse greseala sa creada cu tarie ca oamenii se pot schimba...si a platit scump...

La final...el nu a inteles nimic din ce inseamna principiul si demnitatea si nu va intelege nicicand...el stia ca trebuie sa fuga la alta...

Te-am stiut pana la final...

                                                                           Cu drag (ironic, nu crezi?)

                                                                                       Alexandra

Pentru mine

Astazi inchin pentru mine!! Pentru ca nu sunt perfecta si pentru ca nici macar nu vreau asta, pentru toti oamenii care si-au amintit de mine si au spus-o si pentru cei care nu au facut asta, dar au memoria buna, pentru ca sunt asa cum sunt si pentru ca sunt multi care m-au acceptat fara a incerca sa ma schimbe ca pe o haina care nu se potrivea pretentiilor lor!

Noiembrie..cu putine cuvinte...

So I'm waiting for this test to end
So these lighter days can soon begin
I'll be alone but maybe more carefree
Like a kite that floats so effortlessly
I was afraid to be alone
Now I'm scared thats how I'd like to be
All these faces none the same
How can there be so many personalities
So many lifeless empty hands
So many hearts in great demand
And now my sorrow seems so far away
Until I'm taken by these bolts of pain
But I turn them off and tuck them away
'till these rainy days that make them stay
And then I'll cry so hard to these sad songs
And the words still ring, once here now gone
And they echo through my head everyday
And I don't think they'll ever go away
Just like thinking of your childhood home
But we cant go back we're on our own
Oh,
But i'm about to give this one more shot
And find it in myself
I'll find it in myself
So were speeding towards that time of year
To the day that marks that you're not here
And i think I'll want to be alone
So please understand if I don't answer the phone
I'll just sit and stare at my deep blue walls
Until I can see nothing at all
Only particles some fast some slow
All my eyes can see is all I know
Ohh..
But I'm about to give this one more shot
And find it in myself
I'll find it in myself

Etalonul de moralitate

Poc, poc!! Poc, poc, poc!! Poc, poc, poc, poc!!!

Termina!!! Termina sa imi tot infingi degetul subtire in mijlocul fruntii crezand ca am sa suport treaba asta la infinit!!

Poc!! Poc!!

Tu nu ai inteles sa termini!! Ma scoti din sarite si s-ar putea sa ti-o furi fara sa iti dai seama!!

Ranjeste...apoi ridica o spranceana, priveste ironic spre mine...se intoarce si pleaca unduindu-si corpul, fixandu-si aratatorul spre mijlocul fruntii altui cunoscut!! Si iar...poc, poc!!

Pe bune?! Cred ca a fost doar o gluma proasta ceea ce ai facut acu’ cateva secunde!

Am privit in jur...multi dintre cunoscutii mei aveau semnul degetului aratator infipt in mijlocul fruntii...La naiba! Acum ne-ai pedepsit pe toti!!

Aveam niste cucuie vinetii si ne priveam intre noi precum idiotii...pe bune?!...ha ha ha te-a pedepsit si pe tine!! Mda, de parca ar fi scapat vreunul...lasa, poate suntem noi plini de pacate si compromisuri de astea tampite si impregnate in mizeria sociala, deh nu toata lumea are acces la un paradis imaginar...va pleca drept, ca un etalon de moralitate investit intr-o astfel de functie nobila careia ii va face cinste fara nici un dubiu...

Ras isteric, ha ha ha, toti ne priveam si radeam parca indracit...ha ha ha ...ecou de ras ...ups..etalonul de moralitate se impiedicase de un ciot...se tavalise un pic prin tarana aia sociala...asa, doar un pic...si iar isi relua pozitia aceea demna.

Si iar alt ras isteric...ha ha ha...fruntile insemnate cu gaura de aratator radeau intr-o solidaritate patologica...etalonul se impiedica din nou...se mai tavali din nou in tarana, si iar... si iar... si rasetele nu mai conteneau...pana cand mersul nobilului etalon de moralitate incepuse sa se transforme intr-un dans neinteles cu o ciudata tematica modera de sus si jos si iar jos si iar sus...ce bine ca ne-a pedepsit acum pe toti...poate ca mersul schiopatat ii va reaminti candva si de propriile pacate...pana cand nu isi va fractura de tot piciorusele firave de etalon...mersul taras este mult mai dureros...

Ce bine oricum...ne-a pedepsit!!! Etalonul de moralitate e multumit...

Leapsa bicolora

Furto-imprumutata de la Ioana K-Man

Zodia: scorpion

Aş vrea: sa pot sa imi traiesc viata la intensitate maxima, fara a face rost constant de vreun pedepsitor care sa imi explice cat de promiscua sunt sau care sunt regulie stricte pe care trebuie sa le respect astfel incat lumea sa imi zambeasca constant si tamp

Păstrez : toate amintirile in cel mai mic detaliu care m-au marcat atat in sens pozitiv cat si in sens negativ si trandafirii primiti cadou

Mi-aş fi dorit: sa pot sa profesez ceea ce am terminat, mi se pare mult mai util si frumos

Nu-mi place: sa am in jurul oameni falsi , care sa minta constant si sa traiasca cu impreia ca eu chiar ii cred

Mă tem: de apa si inaltimi

Aud: Garbage -  Stupid girl

Îmi pare rau: pentru unele decizii pe care le-am luat, cam tarziu totusi pentru regrete..cred ca am sa ma descurc sa traiesc si asa

Îmi place: sa vad oamenii fericiti in jurul meu, sa ies cu prietenii, sa imi ascult muzica si sa imi las mintea sa hoinareasca aiurea

Nu sunt: prea priceputa in a studia limbile straine

Dansez: doar in club, cand sunt in gashca si cand e atmosfera propice pentru asa ceva

Niciodată: nu voi uita oamenii care au avut un anumit impact emotional in viata mea

Păr (pilozitatea nu aparenţa): acum e brunet si tuns scurt

Plâng: cand ma enervez crunt...de draci si mai plang cand sunt deprimata, dar fara sa ma vada careva

Nu sunt intotdeauna: asa cum ceilalti considera ca ar trebui sa fiu, gata sa le indeplinesc toate dorintele, deh nici macar Mos Craciun nu sunt

Nu-mi place la mine: ca fac uneori compromisuri care nu duc nicaieri, desi sunt constienta de rezultatul final

Mă enervează: aroganta nejustificata si ipocrizia

Sunt confuz/ă: cand ma confrunt cu lucuri noi despre care nu am suficienta informatie, astfel incat sa imi pot organiza timpul si activitatile

Ma simt în siguranţă: in medii cunoscute

Am nevoie: de oameni faini si optimisti, ca sa contrabalanseze cumva pesimismul meu

Ar trebui: sa am mai multa incredere in mine si sa nu mai incerc sa rezolv lucrurile pentru altii

Si leapsa se poate duce si mai departe..la cine doreste 

Ieri s-a nascut Alexandru!!!

S-au intalnit candva… in timp doi oameni…intai ei au vorbit… apoi, s-au privit timid in ochi si si-au vazut sufletele…frumoase…erau pereche, iar zambete s-au transformat in vise si sperante si usoare caramizi de clestar din care si-au construit un mic palat si l-au intitulat acasa…era atat de mic incat il puteau purta cu ei oriunde in lumea asta…il tineau strans la piept si il incalzeau cu imensa iubire ce ii inconjura pe amandoi. Uneori il tine ea la piept, iar seara in soptea vorbe frumoase de noapte buna, alteori il lua el si il ducea peste mari si tari, ascultand cu inima vorbele ei prinse printre camerele micului palat. Apoi ,se intalneau si il tineau la piept impreuna..si era frumos si candid si angelic.

Deodata, se auzira alte soapte…un vuiet…o larma pe care nu o puteau identifica cu nimic cunoscut…era un planset asurzitor…a carui ecou rasuna prin toate camerele micului palat. Si larma si derutare si nestiinta si ei nu stiau ce se intampla…erau nelinistiti dar totusi, nu era o neliniste prevestitoare de necaz. Au intrat tinandu-se de mana in mica lor “acasa” scurtand cu privirea imprejurimile..le era totul cunoscut si prietenos cu toate acestea acel tipat inca se auzea...din ce in ce mai tare, din ce in ce mai aproape…pentru cateva momente ea l-a strans mai tare de mana…s-a intors si i-a zambit..apoi, ca si cum ar fi stiu de o viata cine era i-a spus cu voce blanda: “ E Alexandru!”. O lacrima i s-a scurs incet, pe obrazul alb…i-a mai soptit timid…”Ieri s-a nascut Alexandru!”.

El..el a tacut pret de cateva clipe..al lor Alexandru!!

Prin urbe

In micul orasel este ce-i drept cam penurie de locuri mondene si populabile cu specimene evoluate de fashionisti si maimutele, dar ceva–ceva de prasila exista cu siguranta, asa ca avem si noi al nostru club. Mare si impozant, asezat in zona centrala a orasului, ca sa gasesca precum orbul Braila si mondenistul usa...usa clubului...bineinteles.

Intr-o oarecare saptamana am hotarat, urmand de altfe si sfatul unui vechi cunoscut (sa te duca fractu la club) sa strangem trupa si sa nimerim si noi usa paradisului monden din micul orasel. Am vorbit cateva zile ce si cum sa facem, am batut in cuie strategia, am ales tinuta, ne-am suit pe tocuri (si aveam inaltimea corespunzatoare sa dirijam traficul aerian fara probleme) si am purces pe centru. Devreme fiind, am mai facut un mic popas intr-o alta oaza a modenitatii locale unde ne-am mai ras de unii si de altii si apoi, cand am inceput sa ne radem de noi, am ajuns la concluzia ca experienta noastra mirifica ar cam trebui sa inceapa.

Ne-am ridicat cei aproape 2 metri per gagica si intovarasite de vreo doi amici am patruns in locul fanteziilor mondene. Urcam primele trepte, ne intalnim cu dulapul care asigura ordinea si linistea din fata cladirii, se poarta amabil si manierat (probabil era de esenta tare) si ne pofteste inauntru.

Intrarea ne-o facem timid, nu de alta dar, de la inaltimea avuta lumea parea mult mai inghesuita si pentru a evita orice accidente de calcare a vreunei pretentioase pe bombeu faceam pasi marunti, macar sa auzim pe cineva tipand in timp util in cazul vreunui accident nedorit. Atitudinea era conforma cu cerintele pietei, spatele drept, privirea inainte, scarba mondena imprimata pe chip, iar nasul....ahhh..nasul era deja mult prea aproape de steaua polara..nu ca ne-ar fi ajutat la orientare, ci din simplul motiv ca asa trebuie..fiind mai inalte depaseam si aici media.

Am fost reperate destul de usor de un gigel care se ocupa cu asezatul oaspetilor la mese, a intrat amabil in vorba cu unul dintre baietii de langa noi si in cateva miscari fundul nostru se odihnea frumusel pe una dintre canapele. Nici o clipa sa nu credeti  a disparut greata sau scarba modena de pe fetele nostre care, din cate am observat, este un „must do” in astfel de locuri mirabolante.

Am facut comanda si apoi ne-am pus pe petrecut asa, ca niste domnisoare educate ce eram...si hai noroc...si inca un noroc...mai cu pauze dansante si restul.

Nu ne-am fi obosit sa oferim prea multa atentie pesoanelor din jurul nostru, daca acestea nu ar fi cerut-o in mod express. Sa incepem asadar cu prezentarile din „drepta tatalui”: un grup vesel tare de gibonei scapati de curand prin oras si dornici de afirmare, obisnuiti a cuceri purtatoare de pleata cu expresii specifice de... „ce faci papushea?”. Toate bune si frumoase pana acilisea, doar ca giboneii au inceput sa bea..mai mult decat prevedea legea...si ca tot omul ..daca bei dar, nu te faci de panarama clar ca beutura a fost irosita, iar banii au fost investiti prost. Si au inceput ai nostri sa danseze..si da-i si lupta si da-i si lupta..pana cand una dintre noi s-a intors..nu prea vesela si le-a explicat pe un ton suav si gingas sa termine draq cu prostiile (au mai fost schimburi de priviri, trimiteri la cunoscuti si aliante, totul in mod diplomatic si candid). Dupa ce au realizat ca nu au cu cine, stimabilii si-au strans jucariile si au purces probabil in vreun alt locusor plin de aventura, dar unde anumite comportamente sunt mai permisive.

„La stanga tatalui”bineinteles ca mai haladuiau niste altii...din toti mi-a atras atentia o stimabila mandra care probabil ca avea suficient calciu in dumneaei cat sa nu faca vreu carcel de la pozitia statuara si demna pe care o adoptase toata seara. Atunci cred ca ma cuprinsese o doza de invidie care a determinat sa ii mai acord ceva din gandurile mele si in zilele ce au urmat...cum poti mai, sa stai timp de cateva ore in aceeasi pozitie, cu acelasi zambet trist pe fata, miscand doar pupilele???? e de cartea recordurilor...asta in conditiile in care insotitorii domnitei se cam scaldasera in cateva pahare si incepusera sa se simta mai relaxati decat normal ...si la vorba si la port...dar ea, ea a ramas demna...

In fine..distractia a continuat, pana cand s-au cam aprins niste lumini, s-a cam oprit si putin din muzica si a cam venit politia sa realizeze un control de rutina.

Dar, ne vom intoarce...

Luna...fara cuvinte

Pierderi

De ce ma provoci atunci cand nu vrei nimic? De ce ma cauti cand nu vrei sa ma gasesti? De ce asculti cand nici macar nu vrei sa auzi? Pentru ce acest travaliu inutil? Cam descumpanitor si absurd, nu crezi? Eu cred ca asa e! Ne-am invatat sa traim cu pierderile…de fapt, ne-am invatat sa traim cu lipsuri pentru ca nu avem cu ce le umple…nimeni nu a reusit sa umple cu ceva pierderile, doar s-a prostit incercand a le inlocui…nu se pot inlocui…

Iluzia schimbarii

Hai sa ne schimbam! Vrei? Tu de haine, eu de vorbe, el de culoarea firului de par, ea de ce o mai vrea…si ia ghici ce se va intampla…peste 1,2,3, 1000 de ani revenim la ceea ce suntem de fapt! Deh, natura isi stie ea bine regulile si ti le cam impune. Esti paradator, asta vei ramane chiar daca, la un moment dat, se va impune dresajul si mai rotunjesti ceva din instinct…Esti prada…Renunta! Nu te vei schimba nicicand in vreun rechin…tot furnicile te vor manca la final.

Am auzi de multe ori tampenia prin care un cineva isi ia angajamentul de a schimba pe altcineva si de cele mai multe ori aceste idiotenii se intampla in cuplurile cu pretentii…bine…nu neaparat…sa spunem …in unele cupluri. Regula e simpla: inghiti sau te cari! Depinde cat vrei sa inghiti si cat mai imparti si cu celalalt astfel incat sa nu te ineci numai tu!

Pauza si de la capat…nu, nu vei schimba pe cineva de vreo 20- 30 de ani! Ce e acumulat pana atunci ramane bine depozitat in creierasele mai mult sau mai putin obosite, iar mareata pesonalitate este cam formata. Prin urmare, daca este idiot/idioata asa va ramane pentru tot restul vietii, daca este nevrotic/nevrotica asa o sa si crape cand nisipul din clepsidra o sa se cam scurga in partea aceea nasoala. Exista doar variatiuni pe o tema data, in acest caz tema fiind personalitatea cu toate elementele sale constituitive.

Dupa cum am mai spus si altor cunostinte, prieteni, rude…si diverse increngaturi , eu nu cred in existenta compatibilitatii…este un termen sofisticat nascocit de diversi indivizi ca sa mai unga cu ceva floricele (nu de porumb) partea de rahat care implica toleranta. Intre doua persoane implicate intr-o oarecare relatie mai mult sau mai putin emotionala vor exista acele elemente tolerate, suportabile sau negociate. Vrajeala cu “ce compatibili mai suntem noi” suna bine, asa-i? Dar, pacate e un fel de betie cu apa de izvor.

Iar partea mai nasoala cu negocierea este ca trebuie sa stii ce elemente implici in actul respectiv, astfel ca acestea sa se bucure de o anumita constanta…mai degraba ca pe un contract pe care il inchei pentru o oarecare perioada de timp..uneori chiar si pana pe ultimul drum. Depinde de calitatea pesoanelor implicate in negocierea respectiva. Si iar revine sublima toleranta…cat suporti?aaaaaa??cand incepe sa doara rahatul pe care initial ai spus ca esti capabil sa il mananci pana la capat? Asta este intrebarea ciudata la care multi evita sa raspunda si iau totul cu usurinta asa..zi de zi..in speranta ca niciodata nu vor fi nevoiti sa se cam confrunte cu inevitabilul eveniment.

PS Draga cititorule, daca ai vreo tema preferata pe care ai vrea sa o dezbatem in doi nu te sfii sa imi dai de veste, pacat ar fi sa stricam constanta …

Fara cuvinte

Chiar ea...

Cine esti?

Ce iti pasa?

Imi pari cunoscuta de undeva, de aceea te-am intrebat...

Da, cu siguranta, am apartut pe toate calendarele anului trecut, inclusiv pe pagina de Craciun inconjurata de o infinitate de mucosi urlatori!! De acolo ma stii, asa-i?

Esti ironica acum...nu e cazul!

Ba e cazul sa fiu ironica atunci cand doresc eu, iar cand voi avea nevoie de vreun cineva grijuliu am sa apelez pentru infiere la tine! Ma jur!

Sesizez si o doza de sarcasm!

Bravo, cata intuitie! Am sa te angajez pe post de caine de urma si daca te porti exemplar iti voi face cadou osul cel mare, hai da din coada acum!

Ma iei si la misto...chiar nu este cazul!

Serios?!..Ai dedus tu ca eu as face asta chiar in momentul de fata! Neah...deloc chiar, vorbeam cat se poate de serios, chiar iti voi da osul cel mare!

Te aperi din nou, iti este teama sa fii vulnerabila, asa-i?

Stimat protector, cam cat ar fi salariul dumneavoastra lunar? Poate incheiem un contract ceva...si imi faceti si vreo oferta de nerefuzat, daca tot trezesc in dumneavoastra atatea sentimente nobile!

Ce s-a intamplat cu tine? Ti-am spus ca imi pari cunoscuta...candva te-am cunoscut si nu erai asa deloc...

Asa cum??? Poate doar m-ai stiut candva, nicicum cunoscut, nu a fost nici timpul nici momentul unor noi cunostinte, prieteni aveam suficienti si nu prea te-am vazut prin preajma lor...sa revenim..probabil ca doar m-ai stiut...si nu-i asa ca am impesionat...bine ca ti-ai revenit intre timp...si memoria la fel!!!

A prins-o de brat, a privit-o in ochi si i-a spus: priveste-ma, ma stii sigur!!

Nu, nu te stiu, poate candva m-ai vazut pe vreo strada sau in vreun bar...chipul tau nu imi spune nimic...iar memoria nu ma ajuta acum sa imi aduc aminte de tine...cu siguranta ma confunzi cu cine stie ce figura istorica din existanta ta mirabolanta...Da-mi drumul, cred ca ar fi cazul sa plec...iar tu sa uiti...cauta-ma in alta parte sau in altcineva...sau deloc.

Si-a tras bratul cu forta, s-a rasucit pe calcaie, a privit ironic din nou si a plecat...lasand in urma pe cea care a fost candva chiar ea...

Fara cuvinte

Gresit..pe bune e gresit !

Cred ca una dintre cele mai mari greseli, pe care vreodata le-am facut, e aceea de a ma fi straduit prea mult sa devin ceea ce niciodata nu as fi reusit sa fiu (oricum nici nu prea mi-a placut mie mult modelul asta) …si culmea prostiei…chiar am facut eforturi considerabile sa fiu draguta cu cat mai multa lume, sa gandesc limitat sau in tacere, asa intr-un oarecare mod autist (eu si lumea mea ), sa nu fiu agresiva verbal (pentru ca oamenii pedepsesc agresivitatea, iar eu dau dovada de cea mai proasta crestere ever!!!), sa nu deranjez lumea cu ideile sau parerile mele (mai ales cele contradictorii…de ce sa se oboseasca ceilalti sa argumenteze?), sa stau in dreapta barbatului (precum Fiul in drepta Tatalui), sa gatesc (ca deh..si asta se cere la “ceveul” de nevasta), sa socializez cu toata lumea si sa imi ascund aceste frustrari undeva in strafundul sufletului meu mic si negru (doamne fereste sa emit stari negative si sa nu imi placa vreun careva…intervine suspiciunea de antisociala afurisita), sa zambesc fals (ca doar asa sunt toate pozele din reviste), sa nu contrazic capul familiei (dreptatea e doar de partea unuia), sa ma intereseze moda (asta discuta femeile…pe langa retete culinare si educatia copiilor), sa fiu independenta limitat (independenta…muahahaha…ce tampenii!!!), sa am anxietati si aprobari de la forurile superioare pentru actiunile ce le doream a le intreprinde (logic..asta vine odata cu supunerea), sa cer (cred ca inconstient) voie sa ma intalnesc cu vechi prieteni, sa fiu neajutorata, dar sa fie musai sa ma descurc singura…ca deh..doar sunt fata priceputa…

De altfel, acestea sunt uneori rezultatele splendidelor reguli sociale si a dorintelor nemasurate de a intocmi ceva durabil de-a lungul vietii…gresit…si sunt aspecte pe care le intalnim zilnic in oricare urbe am incerca sa pasim...sunt lucuri care de multe ori se intampla undeva in inconstientul nostru...fara sa rationalizam prea mult, fara sa ne dam seama ca este o cale complet gresita.

Despre nimic...de control :D

In ultima perioada inspiratia s-a dus draq…a fugit…sa mor de am vreo idee de unde sa incep, ce sa scriu, pe unde sa ma mai gandesc pentru a putea screme macar o speta inteligibila, placuta sau amuzanta. A venit si toamna…plina de surse de inspiratie…am privit pe geam…nimic...nici macar o emotie puternica pe care sa o pot astene pe o pagina …cred ca va pleca si toamna si eu tot cu retina lipita de geam am sa raman incercand sa scot vreo chestie din strafundul gandirii mele. In jur vad ca lumea usor, usor o ia un pic randeaua…la inceput doar mi s-a parut, acum devine certitudine. Acum, mi-e usor sa privesc din exterior anumite aspecte, nu neaparat ca mi se par ironii ale sortii, dar pur si simplu se intampla si nu se mai opresc.

Realitatea de prin localurile urbei este ce-i drept amuzanta…mai o pipita dornica de afirmare, descantand un pahar obosit de apa plata cu lamaie si privind in jur trista, ca poate-poate vreun june cu comportament distins de gibonel ii va oferi atentie si intelegere…sau nu…poate ii va plati doar obosita aia de apa plata si apoi va pleca mandra la bratul acestuia in vreun alt barulet unde vor consuma aceeasi obosita de apa plata cu lamaie. Si sunt de acord cu viata sanatoasa, dar  in situatia de fata e o mare combinatie intre snobism si prostie.

 Partea si mai amuzanta a fost cand un amarat de maidanez pufos  a fost ademenit de niste tinere domnite sa le tina de urat la masa cea trista, doar este de stiut ca animalele de companie pot fi motive bune de a face conversatie cu potentialii pretendenti.  Toate bune si frumoase, una bucata maidanez suit pe masa…distractie maxima..profit minim…nici macar aceasta initiativa menita sa atraga potentialii investitori nu a reusit sa dea roade. Acum urmeaza momentul cand tinerele cu suflete triste trebuiau sa se debaraseze de biata fiinta care deja devenea obositoare prin atentia care trebuia sa i se ofere. Bun…pasul unu..e stabilit…javra tre sa plece…dar cum?...acum intervine situatia problematica…si cum mai multe creiere pline cu apa plata gandesc mai “bine” decat paharul gol pentru apa plata ..iata ca se produce scanteia…javra va fi detronata de atentia cuvenita prin....tragerea de coada….genial!!!…da, tragerea de coada catre marginea mesei (pentru ca fetele stiau una si buna…daca nu esti pe mese nu esti in centrul atentiei). Si da si apuca stimabila pufosenie cu doua degetele finute cu unghiute proaspat acrilate de varful cozii si trage cat poti catre marginea mesei…pana cand cineva din apropiere a venit si a luat de pe masa bietul animal…lasand niste zambete tampe sa se stinga de pe fata celor dornice de atentie care s-au intors fara succes la amarata de apa plata pana la inchidere.

Eu stiu ca am scris despre nimic…oricum ramane dilema..apa plata cu lamaie spala si creierul?

Imagini despre lume

Am vazut oameni fericiti, tanandu-se de mana si zambind sincer unul altuia…am vazut parinti ridicandu-si copiii in brate si razand zgomotos, am vazut batrani pe ale caror fete timpul a lasat fara nici un fel de mila urme, dar care priveau nostalgic la lumea din jur contaminandu-se parca cu tot ce reprezenta viata in jururl lor si astfel, singuratatea era o amintire. Am vazut juniorii fugarind porumbeii sau aruncandu-le stangaci boabe, asteptand sa accepte sa fie mangaiati ca niste animale de casa supuse si oamenii varstnici insotiti de vreun suflet patruped pe acelasi traseu seara de seara.

Pana la urma, am vazut doar un cumul de sentimente faine care leaga oameni intre ei sau care i-au tinut aproape pana cand plecarea inevitabila a unui dintre ei a intervenit, ei pastrand nostalgia si un sertar de amintiri impartasite in prezent altor suflete, sertar a carui cheie o tin undeva intr-un buzunar ponosit aproape de suflet.

Fiecare pana la urma este o poveste, este povestea pe care, odata cu lasarea noptii si-o spune in sopata…apoi o rememoreaza, o transforma, o mai spune si in urmatoarea noapte…si isi compune un destin, pe care il invaluie in mister pentru a evita subterfugiul banalitatii.

Freamatul vietii ii atrage necontenit in social si ii impinge neostenit catre a doua zi…mereu a doua zi…

De la inceput

S-a trezit dimineata  cu un zambet vesel pe chip si cu certitudinea ca de ceva vreme poate privi viitorul… linistit, optimist, cald si plin de oameni faini…avea nostalgia acestui sentiment de multa vreme si si-ar fi dorit ca toate visele sale sa fie scoase intr-o zi in lumina. A asteptat ceva vreme, s-a negat, a plans, s-a compromise, s-a uitat de o infinitate de ori in urma…dar, toate astea au incetat …si-a scuturat ultimile amintiri de prin fata ochilor mari si a zambit…curat..pur si inocent.

A deschis geamul larg si a inspirit aerul rece al diminetii, apoi a privit in jur…a vazut lumea care deja incepuse sa fremete …orasul incet, incet se trezea la viata…uitase de ceva vreme cat de mult ii placea sa priveasca cum curge viata din jurul ei, cu micile sau marile drame, cu rasete zgomotoase auzite de departe, cu sunetele metalice, cu muzica urbana de pretutindeni.

Si-a amintit de trandafirii albi care ii placeau extraordinar de mult, de felul in care stia sa bea vinul, de muzica preferata, de plimbarile lungi pe un oarecare drum catre nicaieri, de povestile spuse seara intre prieteni, de oamenii care nu au uitat-o chiar daca timpul a trecut necrutator, de cei care s-au intors …

Viata a reinceput..de data aceasta altfel…uman, simplu si fara urme de trecut…

Abstract

Paragraf gol…spatii libere…cuvinte lipsa…idei razlete si emotii…nu!

Picaturi de cerneala celesta pierdute prin ganduri demult nespuse…

Jocuri de umbre si lumini ramase printre fantasmele nocturne…clipe…trec…fire de nisip in clepsidra rasturnara…totul continua…hazard.

Aroganta ca masca a indolentei

Aroganta …ce feerie…bineinteles cand are o baza si cand, in anumite circumstante, este complet justificabila.

Am inteles constant aroganta oamenilor destepti si foarte destepti, pentru ca au cu ce domnule…au cu ce..au o cultura vasta din diferite domenii, au citit, au studiat, s-au interesat, cunosc, stiu si orice dilema pe care noi, oamenii de rand, o avem pentru ei reprezinta o forma de amuzament. Stiu sa explice daca esti interesat, stiu sa te invete daca vad dorinta si stiu sa sesizeze prostia si infatuarea atunci cand se intalnesc cu ea…si atunci devin aroganti…pur si simplu pentru ca ei au o baza culturala solida si nu accepta sa faca diverse compromisuri pentru gainarii mediocre.

Am inteles, de asemenea, aroganta oamenilor situati pe anumite varfuri sociale, care au depus efort sa ajunga acolo, care sunt documentati si interesati sa faca performanta sau macar sa fie foarte buni pentru a reusi sa se mentina in acel varf al piramidei…si da…devin aroganti atunci cand sesizeaza micii parveniti dornici de inavutire rapida prin mijloace trunchiate caracteristice indivizilor fara cap si fara coada..care vor, atat…si nu au chef ei sa depuna eforturi, ci doar sa obtina ceva pentru simplu motiv ca s-au nascut si inca mai exista.

Nu am sa inteleg niciodata aroganta “formelor fara fond”, atat de bine conturate de iubitul Caragiale, si nu numai, asemanatori cu acei snobi macinati de ftizie carora le era teama sa isi recunoasca boala datorita prejudecatii conform careia aceasta apartinea saracilor. Ei nu stiu prea multe, iar ce au reusit sa invete se datoreaza anumitor cercuri prin care s-au perindat de-a lungul existei lor, de cele mai multe ori informatii trunchiate, scoase din context fara prea multe surse de documentare. Cu toate acestea, afiseaza masti de vechi intelepti si o atitudine un pic de mascarada, dar serioasa prin care iti dau de inteles ca sunt loviti de importanta sociala. De multe ori ei tac…si dau aprobator din cap de parca ar fi inteles sau s-ar fi priceput la ceva. Din cand in cand, atunci cand se lovesc de informatii cunoscute incep a vorbi, cu patos si a explica cat de mult cunosc ei pe domeniu…apoi tacerea de asterne din nou..aceleasi aprobari fizice determinate de miscarea pe verticala a cutiei craniene…Mandri de aceasta isprava si plini de cunostinte noi, partiale ce-i drept si multe scoase din context, migreaza in diferite cercuri sociale mai mult sau mai putin asemanatoare lor, unde incep sa isi expuna parerile celor la fel de fara fond. Si apoi asteapta …aprobarea multimii si poate cu alta ocazie, o alta invitatie, la o alta discutie la fel de trunchiata… Fara pareri proprii, fara travaliu si fara verticalitate…ce trist…

Despre valori numai de bine

O vorba batraneasca spunea ca atunci cand te bagi in troaca te cam mananca porcii si e plina de adevar, dar pana nu incerci si asa ceva nu crezi ti se poate intampla. Ai vazut la altii, dar traiesti cu impresia, naiva ce-i drept, ca avand un anumit sistem de valori si ghidandu-ti existenta dupa ele, primind un feed-back pozitiv vei fi protejat ca si individ de a ajunge prin troaca.

Gresit…total gresit…si apoi se trimite nota de plata, bineineles ironic, din partea vietii.

Ai mei m-au educat intr-un mediu destul de militaros, fara explozii de emotie, fara prea multa afectiune inutila, respectand ordine si dispozitii, cu toate acestea au reusit sa formeze din mine un om care a invatat ce e respectul, bunatatea, sinceritatea, lupta, angajamentul, devotamentul fata de anumiti oameni, m-au lasat sa gresesc si sa aleg ce e mai bun pentru mine. Si cel mai important m-au invatat sa nu ma ghidez dupa valorile perisabile si materiale. Iar drept dovada am strans in jurul meu oameni faini, nu perfecti, dar faini cu care am crescut de mai bine de 20 de ani.

Uneori insa, viata iti mai da cate o lectie din care trebuie sa inveti ca renuntarea la ceea ce ai crezut pana la un moment dat nu reprezinta altceva decat o dulce amagire si ca oricat de mult efort ai depunde pentru a arata cum esti, te vei alege doar cu o simpla lupta impotriva morilor de vant, pentru ca oamenii, multi dintre ei, traiesc o viata intreaga cu impresia ca esti doar un bun vandabil.

Asadar, eu nu voi construi niciodata castele a caror usa sa o deschid doar eu… 

Intelepciunea feminina

Am intrebat cu ceva timp in urma o tanara femeie ce a determinat-o sa il accepte pe barbatul de langa ea sa-i fie sot si mi-a raspuns simplu si la obiect fara romantisme ieftine ca l-a cautat pe cel pentru care ea sa conteze dintai…si am apreciat enorm acest raspuns…si o respect cu mult mai mult.

Si ea inca mai conteaza…

Tu cum esti?

Esti atat de liber cum ti-ai dorit sa fii? Esti atat de iubit pe cat ti-ai dorit sa fii si ai universul acela minimalist in care te scalzi cu un zambet amar departe de tot ce a insemnat ceva? Si constiinta iti joaca aceleasi feste schimbatoare ce te fac sa te opresti in mijlocul drumului cu ochii mari si nestiutori cautand cu disperare resurse si oameni capabili doar sa iti zambeasca la comada atunci cand ceri tu?

Mai pictezi himere pe care le fugaresti la capat de lume doar de dragul eliberarii de raspunderea in fata propriei tale suferinte launtrice?

Mai pleci? Mai pleci..sa fii asteptat si apoi sa regreti ca te-ai intors pentru ca nu se poate trai in anumite locuri cu anumiti oameni?

Tu cum esti azi? Dar maine? Ce te-a mai macinat de atata amar de vreme? Mai stii ce e aceea fericirea unei decizii liber luata? Mai stii cum e sa stapanesti lumea? Cunosti sentimentul invechit de confort oferit de pasarea si grija altora?

Cati pasi sunt acum pe langa tine? Pe cati i-ai alungat de teama de a nu fi din nou prins in cine stie ce joc marsav de raspunderi imaginare si manipulative?

Ai crescut? Ai invatat sa privesti oamenii dincolo de zambete si roti?

Si cand singuratatea te apasa te consoleaza luna, linistea, intunericul…

Cand te asezi in patul tau cel mare si pustiu, ghemuit in intuneric, si inconjurat de apasare…te mai gandesti…mai doresti…

Nu imi pasa de cuvinte..au fost atat de multe cuvinte…si atat de putine fapte…si ai ranit gandindu-te doar sa fugi…si ai ranit de doua ori…

Te-as ura..dar prin asta m-as desconsidera pe mine si as trada lucurile in care cred…fericirea mea era si prin tine…era suficient loc pentru amandoi…povesti si vise de copii…

Si ne-am jucat tinandu-ne de o simpla ata si incercand sa cautam o albie suficienta care sa ne indrume viata…am gresit.

Am gresit de doua ori…

Tu cum esti? Mai esti mandru si arogant cu cei sinceri incercand sa ii ridici in slavi pe cei care se uitau cu amar la tine, furau un pumn de clipe si apoi te lasau nepasatori sa te intorci la viata ta pustie…

Tu cum esti?

De acum poti fi asa cum vrei…poti cauta poate intr-un sfarsit linistea…sper sa ti-o gasesti…

Eu…eu nu mai sunt…

Limita...

Concept abstract imbratisat de puternici si slabi cu acelasi avant indoielnic si conditionat paradoxal de o multitudine de factori negati cu vehementa din ingnoranta, teama, ipocrizie, optimism…

Libertatea …o iluzie...acea forma absoluta de existenta nealterata nu e viabila nici macar inainte de aparitia pe lume, in conditiile in care copilul e dependent de resursele mamei…

Religios, social, moral, legal, personal…toate sunt doar cateva  forme de conditionare a libertatii.

Frustrant este sentimentul dat de dorinta de o avea…acea lupta imaginara cu lumea din jur, care undeva in mintea fiecaruia, creeaza un scenariu mai mult sau mai putin obscur de limitare a acesteia.

Primii care o limitam suntem chiar noi…iar toti contribuim la infranarea acesteia din teama de a nu deveni exclusiv instinctuali.

Cu toate acestea, reusim in anumite conditii, sa ne asiguram propria libertate…cand suntem capabili sa visam, sa comunicam deschis si fara teama de a fi raniti, cand ne prezentam vulnerabili si frumosi in fata altora, cand plangem atunci cand doare fara a ne ascunde ochii si trairile, cand decidem pentru noi, nu din teama, ci pentru ca ne dorim un oarecare confort.

Uneori insa devenim doar fugari…

Melancolia...

Ciudata stare…nu e nici macar ura, nici iubire, nici resemnare, nici acceptare…e ca si cum ai fi un fel de degeaba cu usoare tendinte de razvratire, ca si cum ai asculta o muzica fara a percepe exact mesajul…ci doar de dragul de a o asculta pentru ca aduce linistea.

Schimbi unghiul sub care privesti lumea, nu esti napadit de regrete si totusi undeva in adancul sufletului gasesti cateva…dar, parca acum esti prea obosit sa le mai bagi in seama…se vor intoarce…hmmm, da bine, o sa fie asteptate.

Mai tragi din cand in cand niste aer in piept..te motivezi…dar azi nu ai chef…ai depus armele la umbra si le privesti ca pe niste tradatoare…nu te-au ajutat prea mult desi au fost alaturi..cu toate astea le crezi…te uiti cu jind si stii ca sabia azi e grea.

Armura inca mai luceste…si o privesti zambind…suprafata e un pic zgariata…

Toate protectiile sunt acolo ...le privesti cu ciuda…le-ai dat jos pentru o clipa, nu-i bai le iei din nou maine…azi e …azi e viata asa vulnerabila cum a fost data…placut sentiment.

...

Suntem doar consecinte ale propriilor noastre decizii...

Jurnalul frustrarilor mele

Am început să scriu din dorința de a spune ceva și nu am reușit să o spun pe înțelesul tuturor. Am tăcut perioade de timp în ideea de a auzi un răspuns...și am auzit doar tăcerea urmată de alte lungi perioade de liniște apăsătoare pentru un om care dorește să fie auzit. Am început apoi să fac alegeri, dar am ales în principal pentru mine și asta  fost destul de mulțumitor cu tot egoismul ce îl denotă.

M-am gândit ulterior mai mult la alegeri, ale mele ale celorlalți...și nu mai vreau alte alegeri...vreau liniștea.

Am ajuns în momentul în care să nu vreau să mai fac nimic, să mă ghemuiesc într-un pat moale, într-o cameră semiobscură în care să patrundă aleatoriu lumina zilei. Să fie liniște și nimeni să nu mai ceară absolut nimic de la mine. Să îmi ascult gândurile, respirația, vislele, scârțăit de mobilă veche. Aș vrea de multe ori să îmi aud lacrimile curgând și să îmi placă această descărcare. Nu...nu înțeleg fericirea lucrurilor mărunte, nu am înteles-o cred niciodată sau dacă s-a întâmplat asta nu îmi mai amintesc. Nu cred în fericire, ci cred îmtr-o continuă luptă cu tine, cu ceilalți cu totul. M-am plictisit de soluțiile altora pe care trebuie să le aplici și nu mai vreau lucuri noi. Vreau să ma simt acasă, vreau să mă simt așa cum îmi place fără a testa experiențe sau a realiza ambițiile celorlalți.

Îmi vreau monotonia mea...așa cum și ceilalți își au monotonia lor din care nimeni nu încearcă să îi deranjeze. La mine trebuie să fie mereu altfel, trebuie să fac mereu cum vor ceilalți și să îmi împart timpul rămas între ce vreau eu și cum ar trebui să fie pentru alții. Eu pierd...

Aș vrea să scriu...dar nu mai am timp pentru gânduri de așternut pe hârtie, aș vrea să ascult muzica mea dar sunt prea obosită să o mai aleg, aș vrea să ies din ritmul și posibilitățile pe care mi le-am creat, aș vrea să nu mai vreau, aș vrea să visez dar mi se pare că nu am suficientă liniște, aș vrea să mă opresc dar ceva mă mână permanent, aș vrea și atunci când stau să fie doar atât...

De multe ori mi-am imaginat cum se termină totul...priveliștea unui oraș aglomerat undeva în miez de noapte, freamăt de zgomote nedeslușite și o mare de lumină artificială. Uneva prin gând o melodie linistită al lui Leonard Cohen, Alexandra is leaving. Apoi metalul rece și liniște..linistea mult dorită...sfârși iminent și implinire a celei mai importante dintre ambiții..găsirea de sine și liniștea.

M-am pierdut printre ceilalți și nu reușesc de mult timp să mă regăsesc. M-am pierdut în convenționalismul social pe care de altfel l-am urât din prima clipă când am început să înțeleg lumea. Adopt comportamente rigide, expresii sociale, ritualuri, priviri, gesturi, trăiri, chiar și vise...eu nu vreau să plec departe de unde mi-e locul...eu vreau să mă regăsesc aici...eu asta simt. Discurs patetic, dar eu nu vreau ceva mai bun decât ceea ce am, pentru că tot ce am îmi oferă confortul intrauterin și calmul. Nu vreau să plec nicăieri și nici să mai vin de undeva. Nu vreau să mai aștept oameni plecați și nimeni să nu mă mai aștepte, nu vreau grijile celorlați ...îmi e de ajuns că sunt.

Nu vreau să fac compromisuri peste compromisuri, să mă împart în cincisprezece, să fiu amabilă cu toți pentru că așa trebuie..pentru cine? Pentru alții? Dar pentru mine?? Pentru mine când va trebui???

Nu vreau să pierd și apoi să ma zbat din nou să mai câștig ceva ca unii să mă poată mângâia pe creștet ca pe un maidanez ascultător care a învățat să șadă.

Nu vreau să o iau de la început pentru că începuturile nu îmi mai plac.  Nu vreau să am inițiative pentru că de multe ori sunt inutile, sunt un fel de vise ce se sfărâmă la primele raze de soare, dispar pentru a lăsa ziua altora să curgă...a mea e doar noaptea când e cald și liniște și stelele pe care le-am ignorat de ceva vreme tac sau se ascund să nu le mai privesc pentru că au înteles și ele că nu mai am timp, că nu mai vreau să ascult povești și să botez vise cu nume fictive.

Mi-e greu să îmi mai doresc ceva pentru că stiu că va urma un alt travaliu pe care trebuie să îl duc la sfârșit de una singură însoțită doar de zâmbetul mulțumitor și încrederea că oricum aș fi reușit.

Nu vreau să mai creadă alții că pot...nu pot, nu vreau să mai pot. Am obosit de atâta putut și m-am acrit de tot ceea ce pot.

Si apoi ma regasesc si o iau de la capat...

Sertarul cu vise

Destul de prafuit, cu o cheie veche si ruginita…asa se prezenta vechiul birou din mansarda. Bine ferecat cu incuietoare, paznic al unor lucuri ascuse sau pierdute in negura de vremi. Lacas sigur si de neatins, pastrator in tacere a catorva maruntisuri…a catorva vise.

Ratacind prin casa batrana s-a oprit in fata lui…l-a privit cu ochii mari si curiosi…a incercat sa il deschida…total esec prima oara…s-a chinuit …manutele mici abia ca puteau cuprinde cheia din fier, sa o rasuceasca… era deja un fel de vis. Dar a insistat…un scartait a anuntat reusita…a cazut, s-a ridicat si a tras de sertar.

Praf…a stranutat de cateva ori, apoi a inceput sa cotrobaie asiduu vrand sa simta parca succesul obtinut din plin.

Privirea s-a fixat obsesiv prima oara pe un trandafir uscat..pesemne fusese candva alb…acum era doar o stinsa imagine a frumusetii trecute…ca o marturie. L-a ridicat usor si l-a asezat in bataia luminii..il privea plina de fascinatie…si-a imaginat ca undeva, cu timp in urma, facuse pe cineva sa zambeasca inocent si cald, la fel cum se intampla cu ea acum. Razele luminoase se jucau printre petalele uscate…o pala de vant adiase …un pic mai puternic…petalele au cazut una cate una in jurul copilei..zambetul ii palise si incepuse sa le adune grabita ca sa formeze din nou floarea…efort zadarnic…un vis se naruise…

Cautarile copilei nu se oprisera insa aici…s-a inaltat usor pe varfuri, si-a facut curaj si a mai gasit un alt vis…o piatra mare, lucioasa si neagra…splendida...precum cele mai intunecate ganduri asezate artistic pe o panza sub forma unei opere de arta…s-a gandit ca reprezinta partea intunecata a cuiva…si-a imaginat povesti pline de misticism…zambea..a ridicat-o si pe aceasta in lumina razei de soare...ii admira luciul…se invartea cantand o melodie calda…din neatentie a scapat onixul pe podeaua camerei si piatra s-a transformat in fragmente lucioase..precum un vitraliu, fiecare lucind diferit in bataia soarelui. A incercat sa le stranga si pe aceastea..sa refaca piatra ce o fascinase cu ceva timp in urma, era ca un puzzle, iar copila prea mica pentru a fi capabila sa il rezolve…a privit cu dezamagire petalele albe si uscate si fragmentele de onix…si-a promis ca va fi mai atenta…cautatrea sa nu se oprise…inca un vis devenise trecut…

O ultima curiozitatea o mana sa mai scotoceasca in sertarul vechi …s-a intins si mai mult si a gasit o mica statueta din lemn reprezentand un lup pe o stanca…pornit parca in cautarea sinelui…liber sa cutreiere padurile, liber sa isi cheme semenii , liber sa aleaga…Acum povestea prinsese contur…elementele gasite se legau…trandafirul alb, piatra de onix si lupul faceau parte parca dintr-o veche legenda nescrisa….copila radea…si visa cu ochii deschisi…

Visarea ii este intrerupta brusc de scartaitul usii …o batrana cu privirea calda si blanda apare in prag…fetita tresare si scapa mica statueta pe jos…se fastaceste un pic, ridica privirea si spune timid:

“Le-am gasit pe toate acestea aici…imi pare rau…nu am vrut sa le stric…ale cui sunt? Si de ce era incuiat acest sertar? ”

Femeia o privi induiosata, se aseza in genunchi langa trandafir si piatra sparta…le ridica in palme…le privi cu nostalgie…si maigaie copila pe crestet…o saruta parinteste pe frunte…apoi i-a raspuns:

“Sunt visele mele de demult…le-am adunat pe toate in acest sertat ca sa nu uit de mine …apoi l-am inchis…candva tot ce doream era un trandafir alb, un onix si un lup…”