A trecut ceva
timp de cand nu ii mai deschisese usa…se adunase si ceva mai mult praf fata de
data trecuta, geamurile erau toate acoperite si persista un miros inecacios de
imbacseala.
Eh..parca nici
chef prea mare nu avea sa se apuce sa repare, fusese ocupata de ceva vreme sa
se repare pe ea insasi, iar pentru asta nu a avut nevoie de atelier, o facea
acasa, printre prieteni sau prin locuri uitate de lume din oras. Uneori ii
placea sa se suie in masina si sa conduca fara noima ascultand muzica tare …poate doar ii era un pic de teama sa isi asculte toate gandurile care ii
treceau prin cap. Nu i-a fost usor, dar a invatat cum sta treaba cu increderea
in sine, cu zambete tampe de dimineata afisate pe fata de parca isi luase o
masca noua pe care mecanic trebuia sa si-o fixeze pe mutra…intai credea ca
este ipocrita sa faca asa ceva, apoi a realizat ca parca e mai simplu sa devina
optimista daca face exercitii de zambit…poate ca erau doar tampenii sau poate
chiar au ajutat-o. In timp, si-a recapatat libertatea si pofta de viata, si-a
facut planuri si s-a hotarat sa si le respecte pentru ca erau frumoase, pentru
ca implicau oameni faini si pentru ca erau experiente pe care s-a temut sa le
incerce din diferite motive mai mult sau mai putin tampite, pentru ca adunase o
multitudine de anxietati inutile care nu o caracterizau.
Dar, cum pofta
vine mancand s-a hotarat sa intre in atelier…a deschis usa, si-a aruncat
privirea scurt prin camera imbacsita pentru a identifica pe unde exista scaunul
sau…apoi, s-a indreptat spre birou… si-a reluat vechiul
loc.
L-a deschis cu
grija sa nu cumva sa ii provoace vreo dauna noua, sa nu il zgarie sau sa
ii adanceasca restul de semne pe care le identificase la o prima vedere. Era
atat de frumos si de o finete pe care demult nu o mai intalnise, un fel de moft
aristocratic inca neslefuit…
A deschis mai
intai ambalajul si l-a oprit pentru ea. I-a placut tot timpul sa aiba o prima
impresie, iar daca mai era si una buna se mai inveselea un pic, macar exista un
material atractiv de pe la inceput, ceva motivant nu numai cerinte si
angajamente comerciale.
Admira
fascinanta ambalajul, lucea undeva prin lumina slaba din camera…si isi imagina
scene din desene animate cu fel de fel de personaje ce fac ochii mari atunci
cand descopera ceva nou..uuuuuuuu i tawt i taw a puddy tat!!!
A asezat
ambalajul pe birou, l-a privit pret de cateva minute, s-a gandit ca tre’ sa fie
ceva interesant dincolo de aparente, in conditiile in care s-a pretat sa se
impacheteze atat de frumos…si s-a oprit…”e varza si la mine in bagaj si in
viata!”, a auzit soptindu-se prin camera…”la cine nu ar fi!?” isi raspunsese in
sinea ei…apoi a mai zambit un pic…dar asta e o alta poveste ...
“Dar oare fara
acest dezastru prin viata ta ai fi fost altfel?”, nu-i bai, cred ca ai ajuns pe
unde trebuie…pot sa te ajut…eu cu ce e prin viata ta, tu te descurci mai apoi
cu bagajul…eu pot repara …inca un suflet.
