Amestec de vibratie de arcus trecut pe corzi de vioara, partituri cu puncte aliniate dupa o sensibilitate ascunsa de ochii lunii, miros de sacaz trecut pe fire de armonie, privire umeda si par balai cu reflexe argintii...o viata de om timida...dar plina de lupte interioare...pentru un scop numai de ea stiut.
Destin acceptat cu demnitate, cu resemnari si chip brazdat uneori de lacrimi sterse apoi de pale de vant primavaratic.
Afectiune infinita ascunsa in sufletul unui om ce a trecut de atatea ori invizibil prin piesele sociale...a stat...a zambit...a plecat apoi catre caminul sau.
Cuvinte incrucisate deslusite pe muzica de Bach, Vivaldi, Mozart sau Beethoven si clipe pline de ganduri spuse in tacere.
Un camin protejat de afectiune, apoi un tumul de cuvinte grele...nemeritate dar primite cu demnitate si durere...apoi fericirea de a vedea zambetele copiilor sai...si asta i-a dat putere.
A acceptat viata cu bune si cu rele, fara sa reproseze, fara sa se planga sau poate facea asta in clipele de liniste de acasa...dar s-a ascuns de teama de a nu rani pe cei ce ii iubea si ii iubeste enorm.
Uneori a pierdut, alteori a castigat, uneori singura importiva celorlalti, alteori inconjurata de afectiunea multora...in orice situatie a zambit...si-a privit bland viata, vina, regretele, bucuriile, succesele si esecurile...si a acceptat totul.
Cata rabdare, daruire si afectiune se poate ascunde intr-un om atat de mic? Prea multa pentru ca imaginatia umana sa o poata cu prinde...
Demult, prea mici pentru a intelge, mai tarziu prea ignorati pentru a vedea, cu toate astea ea a ramas aceeasi fiinta calda, grijilie si plina de emotie spusa prin lacrimi de durere sau fericire.
Punctre negre asternute pe linii paralele si armonie, un solfegiu ce incadreaza destinul unui om...al unei mame.
