Tu cine eşti? Mă întreba de multe ori conştiinţa. O ignoram ascultând freamătul unui oraş prea îmbatrânit şi prea plictisit de trecerea timpului.
Aceeaşi întrebare însă revenea obsesiv, iar vocea interioară se răstea obraznic la ea, încercând să o determine să tacă pentru totdeauna.
Tu cine eşti azi? Dar mâine ce vei fi? Ce devii şi unde te îndrepţi? Povara cui o porţi şi visele cui le vinzi? Pe cine amăgeşti şi alături de cine speri? Te pedepseşi şi unde ţi-ai trădat ultima oară sufletul? Mai speri sau deja îmbrăţişezi resemnarea?
Tu cine eşti?
Tăcere...
Apoi, doar un răspuns sec...crezi că mai ştiu?
Am încercat să mă regăsesc...e timpul prea scurt, atunci m-am resemnat, dar mai ascund speranţa acceptării şi răbdarea ce mi se cuvine. Le vreau pentru că am dat, mi se cuvin pentru că este un schimb corect...prostii. Şi apoi, a urmat un zâmbet plin de melancolie...visa...visa la ce a mai rămas din fiinţa de demult. De multe ori şi-a dorit să nu renunţe la ceea ce a fost cândva, însă a trebuit să aleagă şi într-un final a devenit...a devenit ceea ce nici acum nu poate realiza.
Şi-a dorit căldura altora, acum priveşte de departe, de peste ceasuri învechite ceea ce nu a avut, tânjeşte, urăşte se uita în jur şi strigă spre nicăieri că nu este corect. Se uită în jur, ca de obicei e doar tăcere...
Îşi permite libertatea de a zâmbi şi încă mai are puterea de a oferi, iar trocul este simplu un zâmbet străin pentru fericirea sa de câteva clipe. Atât îi este suficient pentru a continua să se avânte în tenebrele şi nevoile altora. Din când în când cere un motiv, un schimb corect, un scop de moment, un avânt nestins de setea de a afla cine este.
S-a obişnuit să pretindă, nici nu mai ştie dacă asta a devenit sau doar acceptă un joc morbid cu propria conştiinţă. Caută să se regăsească, uneori oboseşte, renunţă, ca apoi să reînceapă joaca din nou cu propria sa fiinţă.
Amestec de emoţii şi raţiune, de vise şi resemnări...amestec de contraste...oare asta este? Extremele şi le-a făcut aliaţi.
Tu cine eşti? Obsesiv revine aceeaşi întrebare...
Răspunsul...şi l-a ascuns printre sertarele de amintiri acoperite de colbul uitării...nici măcăr nu mai vrea să ştie cine este...ştie că uneori este cea de care alţii au nevoie...după care va pleca zâmbind melancolic lumii din jurul său, aceeptând ceea ce devine...mereu altcineva.
