Efemer

O pală de efemeritate atinge obrazul diafan al unei fiinţe cu privirea aţintiţă spre un orizont brăzdat de prea multe vise sfărâmate de firul de nisip din clepsidra timpului. Înţelesese de multă vreme că rostul îi este undeva departe de tot de a însemnat plimbarea scurtă prin a sa existenţă. Grimasa de fericire încă mai stăruia pe chipul obosit. Îi conferea un şarm aparte în combinaţie cu ochii mari şi privirea veşnic limpede. A privit totul de fiecare dată din acelaşi loc pe care şi-l alesese cu o intuiţie copilarească. A înţeles că efemeritatea mână existenţa către culmi ale disperării de a trăi pentru sine. A priceput că o clipă poate oferi mai multă fericire dacă este trăită în deplinatatea libertăţii fiinţei. A regretat zidurile ridicate împrejurul său, dar s-a mulţumit mai de fiecare dată cu privirile fugare aruncate de după creaţia sa sigură. Le-ar fi părăsit pentru un motiv bun şi mai ales pentru un motiv menit să dureze. Momentan prefera să se complacă sau să pretindă a face câte ceva nou din dorinţa de a evita auspiciile rutinei.



Zilele urmau să curgă oricum în chip monoton şi pretictibil. Acceptase... Uneori îşi dorea cu ardoare schimbarea şi noul. Privea în jur şi căuta pârghii de susţinere. Preţ de câteva momente le găsea, apoi cu zâmbet fals şi împăciuitor le redădea libertatea. Se juca cu voia sorţii în pofida riscurilor care nu încetau să apară. Riscuri care îi satisfăceau uneori doar o curiozitate morbidă, alteori îi confereau posibilitatea de a îşi dezvolta tehnici noi de evitare.
Totul se petrece ca într-un carusel colorat dintr-un bâlci organizat cu prilejul unui eveniment păgân.

De cate ori...

De câte ori te-ai oprit în mijlocul drumului pe care l-ai parcurs zilnic pentru a privi pentru o clipă lumea care se înfăţişează tăcută în liniştea nopţii?
De câte ori ai privit ploaia şi ai simţit vântul gonind frunzele uscate de pe marginea drumului?
De câte ori ai admirat cer de stele în nopţi lungi şi calde de vară sperând că aceea va fi noapte în care îţi vei mai pune o dorinţă?
De câte ori ai adormit cu un zâmbet pe buze şi cu multumirea unei zi pline?
De câte ori ai râs cu lacrimi pentru clipa de fericire după care ai tânjit mult timp apoi?
De câte ori ai fost tu fără cea ai mică teamă de vulnerabilitate?
De câte ori ai simţit fericirea revederii şi ai condus asteptând-o pe următoarea?
De câte ori ai simţit căldura omului de lângă tine?
De câte ori i-ai simţit răceala şi neputinţa?
De câte ori ai visat alături de cineva şi ai făcut promisiuni ce trebuiau să dureze o veşnicie?
De câte ori ai dat şi ai primit pe măsura?
De câte ori ai sperat că ceva este etern?
De câte ori ţi-ai dorit să te trezeşi în aromă de cafea proaspăt făcută şi miresme de flori de câmp?
De câte ori ai pornit la drum fără să îi cunoşti finalul?
De câte ori ţi-ai dorit un alt început sau un alt final?