luni, 19 ianuarie 2015

POVESTEA PORCULUI DE PLUS SI IGNATUL SFANTULUI VALENTIN

Porcul de plus si ursuletul cu inimioara in piept pe care scria “Ai lav iu” stateau pe marginea parastiei si isi leganau picioarele…langa-langa si iar langa-langa. La orizont se intrevedea o mare inima rosie, era orasul Valentinului, mare oras, mare aglomeratie urbana, toata rosie, toata plina de “lav iu” mai ales intr-o anumita perioada a anului.
Pe marginea prapastiei liniste, dar o liniste de aia apasatoare de iti auzeai si gandurile, ma rog, astia de le au, iar pe langa ganduri doar langa-langa si tot langa-langa.
Porcul era frumusel, cu plusul sau roz si pufos, cu doua aripi cusute la spate, rosiatic in obrajori, cu ochii rotunzi si negri si un zambet fandosit si tamp pe fata sa plina.
Ursuletul “Ai lav iu” era cam ponosit, cu blana gri de atata sezut in praf (fusese alb la viata lui), cu inima din piept un pic descusuta (important era mesajul), ii mai ramasese un singur ochi si coada si-o pierduse in luptele grele pentru iubirile de sezon.
“Auzi mai, ursuletule, spuse porcul cu un aer condescendent, merg afacerile anul asta?”
Ursuletul, mai sa il scuipe intre ochi, ii raspunse: ”Ca in fiecare an! Le mai impinge unul, altul…merg! Dar la tine porcule, cum sta treaba?”
Fudulindu-se peste masura porcul trase adanc niste aer rarefiat in piept si incepuse sa se laude: “Ei, la mine e frumos tare, vanzari multe, “bisnis” pe val, simt ca o sa fie prolific. Astept sa treaca ziua de maine si apoi ma retrag pana la anul pe vreo insula exotica, ma gandesc ca pe Insula Scroafelor Naïve o sa fie minunat. Da…de vis anul asta, de mult bun gust…si zambetul tamp se intindea pe toata mutra sa din ce in ce mai larg…o sa fie de poveste”
Ursuletul il privea cu singurul sau ochi, acum un pic mai larg si se minuna de ceea ce ii auzeau urechile sale murdare si gri de atata tavaleala ce isi luase in luptele grele de amor.
“Nu pe bune acum, porcule, cat crezi ca o sa mearga si treaba asta? Ca a mers si la mine o perioada, dar apoi lucrurile sau cam schimbat. Nu mai alearga astia din orasul Valentinului dupa plusuri, iubirea cere altceva acum!”
Porcul grohai de cateva ori, apoi rase zgomotos si superior.
“Mai pustiule, pentru porci tot timpul va fi ceva loc..il dai, il iei, mai faci un artificiu, mai adaugi ceva, anul asta mi-am pus aripi spre exemplu…pica lesinatelea alea de numai…si mai este o surpriza…ceva in interiorul meu…o sa se lase cu bocete de fericire…porcul tot porc ramane…supravietuieste el oricum, sunt pe val mai ales in perioada asta!”
Singurul ochi al ursuletului se mari la maximum si continua sa priveasca minunatul porc de plus cum avea el atata incredere si cum isi rezervase el un minunat viitor in randul iubirilor citadine. Apoi, intoarse un pic privirea in alta directie…si cum erau ei pe marginea prapastiei ii facu porcului vant in gol.
“Cu bine porcule! Ne vedem si anul viitor!“ Striga in urma sa ursuletul, afisand un zambet rautacios pe fata. „Ca doar nu ti-ai pus panaramele alea de aripi degeaba, hai zboara!“
Porcul se rostogoli de cateva ori in aer sub greutatea corpului sau, incerca sa faca o trista manevra de zbor, esua aceasta incercare si se agata in crengile unul copac aflat in directia de cadere libera a acestuia. Adia vantul…flutura si porcul prins de-o aripa in creanga copacului.
Dar cum porcul tot porc ramane, incepu sa caute solutii de supravietuire…in padure…unde nici tipenie de piciorus civilizat nu se gasea. A stat el atarnat in aer catva timp si deodata auzise fosnet si voci.
Speranta ca isi va petrece totusi vacanta pe Insula Scroafelor Naïve incolti iar in mintea sa odihnita. Si incepu sa zbiere. Printre grohaituri mai spunea si un ajutor si apoi iar grohaituri si iar ajutor.
La un moment dat aparusera in peisaj capra si berbecul. Ce-or fi cautand ei pe acolosa nimeni nu stie, important era ca se gaseau la locul si momentul potrivit.
“Ce cauti porcule in copac?” intreba capra curioasa.
“Da’ chiar mai porcule, ce nu raspunzi, nu vezi ca te intreaba o doamna ceva?” replica berbecul protector.
“Apoi, am vrut sa ma conving de pot sa zbor si am ajuns aici!”
“Si cat ai zburat, porcule?” intreba capra.
Porcul uimit de inteligenta caprei, dar totusi dornic sa nu dea prost in fata berbecului replica:
“Ei…pai am zburat tocmai din orasul Valentinului, dar apoi m-a cam luat ameteala, ca am rau de inaltime si am ajuns aici. Nu vreti voi sa faceti un pustiu de bine si sa ma ajutati sa ma cobor?”
Capra si berbecul aruncandu-si priviri complice si zambind cu subinteles raspunsera:
“Porcule, da’ stii ca zilele astea se sarbatoreste iubirea, iar afacerile tale sunt pe val, cu ce ne alegem noi la aceasta combinatie?”
“Dar mai, iubirea e neconditionata!” raspunse porcul un pic timorat.
“Da, da, neconditionata de timp poate, ca in rest nevoie!” raspunse berbecul.
Se gandi porcul cu toata vatelina din capul sau si in ultima instanta, surprinzand si lipsa de rabdare a caprei si a berbecului raspunse.
“Apoi, in mine zace un cadou nepretuit, daca ma dati jos din copac am sa va spun secretul!”
Capra si berbecul incuviintara sa dea porcul jos din copac. Si lovira cu coarnele in trunchi si tot lovira pana cand porcul facu blansul adecvat, se desprinse de creanga si se pravali gramada pe pamant.
Nici macar nu se dezmetici prea bine, ca hat, capra de o mana si berbecul de cealalta si dai si trage de porc pana cand il facura bucati. Printre plus si vatelina gasira un mic cerc …ca un inel, facura ochii mari de nedumerire …luara inelul, il prinsera in ratul porcului si asa l-au tarat cine stie cat timp.
“Auzi mai berbecule, spuse capra, iete ce avea porcul…un belciug!”
“Da, dar e belciugul de iubire, de la mine pentru tine, iubita capra!”

“Si eu te iubesc, berbecule!”