Intrebari pentru fiecare...

Ce vrei de la tine?
Ce astepti de la ei?
Ce astepti de la noi?
Ce astepti de la viata?

Pasi...

Ma urmaresc mereu...macar imi arata drumul pe care l-am parcurs si calea pe ce ma calauzeste inapoi...nu ma voi pierde...uneori s-au acoperit de praf, alteori au fost spalati de ploaie...inca se mai vad, inca stiu de unde vin...
Sunt simpli pasi, mai micuti la inceput de drum si din ce in ce mai apasati apoi...al meu drum.
De multe ori, lipsiti de ratiunea unei decizii, alearga catre un loc in care au gasit un nou vis, apoi se desprind si pamantul ramane gol si rece.
Umbre...tresar si salta de jur imprejur, sfidatoare se ridica la orizontul deschis catre o alta cale. Nu se opreste omul, merge catre calea doar de el stiuta...poate ca merge spre nicaieri, poate merge catre un scop bine definit...isi tine calea dictata de conjucturi astrale si luminata doar de raza difuza de luna singura...si tacuta ...prea batrana din cauza negurii de vremi.
Se va opri candva, dar mai sunt de adaugat cativa pasi.
Cand se va opri oare va intelege care i-a fost calea si pentru ce atata stradanie in a apasa pamantul sub talpi.




O buna bucata de viata a adunat langa el mai multi pasi ce nu erau ai sai, erau ai oamenilor ce il inconjurau...dar la final de drum cati va mai numara...

Iris

Albastru..scrurta orizontul si se frangea zarea...si cerul clipea rar si seducator...
Gene lungi incununau senzualitatea si pierdeau printre umbre sclipirea de libertate.
Franturi de apa dulce si sarata se amestecau in privirea limpede...azi erau linistite..ieri au fost tulburate de griji ce deja sunt trecut..carte cu file pe care nu le mai intoarce...a inchis un capitol si nu il va mai reciti niciodata..poate candava va zambi iar...poate candva va face un rezumat al unei istorii traite.




Clipeste...privirea se pierde in gol...si zambeste la fantasme ce sunt departe de el...se intoarce in prezent...respira aerul rece si porneste iar undeva...l-am urmarit cu privirea cum dispare undeva in noapte...lumina felinarelor de strada i-au aratat din nou acelasi drum...azi probabil ca il calauzesc pe o alta cale...si isi va deschide un alt capitol ..niciodata nu va rescrie trecut.

In lumea mea

In lumea mea... probabil ca ma regasesc, in lumea mea imi permit sa spun lucrurilor pe numele lor...pe numele cuvintelor complexe pe care poate nu le-ar intelege multi.

In lumea mea, imi permit sa ridic ziduri si sa ma ascund printre picaturi de ploaie, sa rad, sa fiu calda si sa nu mai lupt dupa reguli sociale. Nu...aici nu trebuie sa fiu ceea ce altii isi doresc sa fiu...nu trebuie sa caut cuvinte si sa schimb nimic...e caldura in lumea mea si oameni ce povestesc despre visele lor si oameni care inca mai rad si oameni carora inca le mai pasa...si oameni care nu cer nimic in schimbul daruirii.

Si e soare in fiecare zi, si e miros de mosc si vinul e dulce mereu si parfumat cu stropi de scortisoara dinaintea Craciunului.

Nu ma reduc si nu cresc in lumea mea...devin atat tot...

Nu trebuie sa calculez timpul dupa formule matematice stricte, pot sa il redimensionez sa il fac sa curga lin si sa nu se duca nicaieri...il pot face al meu...il pot opri si apoi il pot preschimba in nisip si sa il las sa curga in mare.

Cerul e plin de stele ce inconjoara lumea si vorbesc despre povestile lor trecute de negura de vreme...

In lumea mea povestile nu inceteaza sa se auda, povesti despre destine vesele sau triste, povesti din cuvinte goale preschimbate in experiente, povesti care te imbie sa le asculti oricum si oricand pe fundal de muzica de jazz.

In lumea mea nu trebuie sa fiu ceilalti, nu trebuie sa imi pun o masca zambitoare si conformista, nu trebuie sa fiu ca nici una dintre fetele lor...nu trebuie sa am par lung si tocuri si fusta scurta, nu trebuie sa ma preocupe inmultirea speciei si nici de ultima masina de spalat aparuta pe piata, nici macar nu trebuie sa stiu daca azi se poarta roz...

In lumea mea...nu trebuie sa fiu umbra...sa stau in spatele salii si sa privesc docila pieasa de teatru a altora...nu trebuie sa stiu nimic mai mult din ceea ce deja cunosc...nu trebuie sa simt nimic mai mult decat deja simt si ma face sa ma cuibaresc in ideea de confortabil.

In lumea mea exita si tu, si ei si noi...si toate cate au fost...si oameni si vise si povesti...

Vorbesc...

Linistea...o simpla explicatie a unei ascultari de batai de inimi, uneori un raspuns, alteori doar o alta intrebare, de cele mai multe ori apasatoare, momentan doar un refugiu sigur si de nepatruns.
Se asterne de obicei, e golul care umple banalitatea unei fiinte si pe care o invaluie in provocare sau dezamagire.
Tacere....o clipa, a doua, a treia....o infinitatea.




Zambet sters si iar infinitate de clipe ce se preling in paharul cu vin dulce.
Privire...limpede si fixata pe un ceas ce numara orele fara incetare...iar vorbe pe care le gasesti doar in minte...un intreg scenariu...a trecut.
Iluzie...nu te-a auzit nimeni nici de acesta data...nu e grav e doar un pic dezamagitor...trece...iar o clipa.
Fii tu...n-am....nu pot...nu risc...acid trecut prin aceleasi urme lasate de trecut.
Grimasa...a ramas de ieri..dispare in firele nisipului din clepsidra...tic tac...iar trecut.
Marea...aceeasi pentru eternitate, mereu primitoare... si azi si maine si in deceniul urmator, azi e calma...liniste din nou...zambesc.
Foc...sau nu...e doar fumul care se ridica triumfator printre picaturi de ploaie ce cad neincetat...nu e nici macar haos.
Ghicesti?...nu ai cum...eu am vorbit...

Daca ar fi....

Dacă orizontul ar fi o simplă linie ascunsă undeva departe în bucata de cer pe care o poate cuprinde ochiul, aş fi alegat până la epuizare să mă pot împiedica de ea.
Dacă aş găsi într-o zi o frunză albastră aş fi transformat-o într-o sămânţă din care s-ar fi născut un arbore cu ramurile întinse către infinitul universal.
Dacă m-aş fi împiedicat într-o dimineaţă de un cuvânt delicat, l-aş fi ridicat de jos şi l-aş fi preschimbat într-o poezie dedicată tuturor celor dragi.
Dacă mi-ar rămâne într-o dimineaţă urme de visare pe genele abia trezite, le-aş aduna într-o clepsidră şi le-aş lăsa să se scurgă în valuri de efemeritate.



Dacă aş găsi fărâme de sentiment în buzunarele rupte, le-aş modela şi aş crea un om.
Dacă aş putea desena prin văzduh chipurile tuturor prietenilor ar ieşi o piesă de teatru amuzantă şi pop corn.
Dacă aş găsi clipe pentru mine le-aş împărţi în continuare cu ceilalţi...şi aş face un cerc perfect ce în timp s-ar continua cu o scoică spiralată plină de sunet de mare.
Dacă aş putea cuprinde cu mintea universul, te-aş ridica pe cai de vânt şi am pleca către undeva...la capăt de infinit.

Pentru tine...

Am scotocit în buzunarul de la piept şi am scos în lumina palidă din zori imaginea ta. Am suflat peste cu puţină răcoare plină de rouă şi am ridicat-o în lumină să te văd strălucind. Lângă ea am aşezat un vis din noaptea ce trecuse, un zâmbet plin de inocenţă şi o privire pierdută prin timp dar, sinceră. Şi te-ai lăsat privit aşa mai mult decât ar fi putut îngădui Chronos.
Şi te-am privit lucind....te privesc şi acum...apoi, am împăturit cu gjijă imaginea şi am aşezat-o la locul ei...la piept.

Destin

Zâmbeşte ori de câte ori şi-l aminteşte. S-a căţărat cu mult timp în urmă pe o culme generic numită libertate. Probabil că de multe ori a alunecat pe povârnişurile acelei culmi, dar uşor s-a ridicat. S-a învăluit din când în când în mrejele ignoranţei şi ale impertinenţei. A realizat însă că poate fi frumos şi fără ele. Poate că aroganţa îi conferea un aer misterios, crea însă un contrast puternic cu esenţa sa. E atât de frumos liber încât ar fi de blamat orice om care i-ar putea luat fără drept acest lucru. E ceea ce îi aparţine, este bunul său cel mai de preţ. În vise lumea este a lui, în realitate este abia la un început de drum, un drum pe care mental l-a parcurs de o infinitate de ori fără a se pierde măcar o singură dată.
Încă mai are vise, nu le împărtăşeşte celorlalţi, poate de teamă, poate că i se par prea îndrăzneţe sau poate dintr-un simplu egoism inocent.



Uneori duce o luptă interioară pe care o finalizează cu un convenţionalism social ce limitează din potenţialul său creativ. Poate că, a te compromite de multe ori nu este chiar atât de grav. La cât a renunţat şi cât a câştigat renunţând? Probabil că uneori are şi această dilemă pe care o transformă într-un proces intim de conştiinţă.
Sensibilitate ambiguă exprimată de cele mai multe ori printr-un puzzle de imagini şi negată în social...nu, nu este un înger, dar nici nu a decăzut, a învăţat să zboare cu teamă mai târziu. Se trădează prin privire şi devine inconfortabil în propria sa piele atunci când orgoliul întră în contradicţie cu visele sale. Uneori e de-a dreptul sadic de amuzant...sau poate e doar o simplă etapă în cunoaşterea propriei persoane.
S-a blocat de multe ori între trecut, prezent şi viitor, dar a adunat din amintiri, instinct şi expectanţă fărâme de viaţă.
În final, e un om în căutarea recunoaşterii propriei identităţi rătăcită pe drumul ce l-a parcurs de prea multe ori cu ochii închişi pentru visare...dar de această dată are puterea de a crede în sine mai mult.