Stii, a trecut ceva vreme de cand
nu am mai vorbit, de fapt nu am vorbit nicicand, pentru ca tu esti vechiul meu
prieten, care stie cam tot despre mine si daca as incepe sa iti povestesc toate
cate au fost in ultima vreme te-as cam plictisi…pentru ca deja le stii…pentru
ca deja le-ai inteles…pentru ca le stiai dinainte de a se intampla, numai
ca ti-ai luat distanta necesara pentru a sta un pic mai departe de mine si de a
ma lasa sa le traiesc si bune si rele asa cum trebuie, fara sa ma tii de mana…fara
sa ma impingi..si fara sa ma dojenesti…pur si simplu ai stat cuminte, ca de
obicei si ai privit…
Cu toate acestea, prietene…tin sa
iti povestesc ca mi-ar face placere din cand in cand, sa imi spui cate ceva, sa
ma tii de mana sau sa ma impingi atunci cand nimeni alticineva nu o poate sau
nu vrea sa o faca, pentru ca uneori este mai placut sa te impiedice cineva
cunoscut, dar cu simpla intentie de a te face sa vezi ce este dincolo de prag.
Si ca tot este iarna, prietene,
mi-as fi dorit sa stam de vorba la foc de semineu si in miros de scortisoara si
portocala si vin fiert…si sa privim afara cum ninge linistit, dar sa ma
intelegi ca nu as iesi nici macar de nevoie sa inghet…tii minte ca nu imi place
deloc frigul…bineinteles ca stii, tu stii totul despre mine.
Prietene, candva asa-i ca o sa ne
intalnim? Te rog promite-mi ca vei fi undeva in preajma mea atunci cand voi
simti nevoia sa iti vorbesc…si nu ma vei privi rece de undeva se sus…asa cum o
faci cam in fiecare seara, chiar si atunci cand uit sa te privesc sau cand
afara este innorat…imi pare rau, prietene, ca azi esti doar o stea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu