Învârtindu-ne cu mai mult sau mai puţin folos prin viaţa socială ne întâlnim cu diferiţi oameni mai mult sau mai putin ipocriţi...partea cea mai amuzantă se referă la poveştile lor...fiecare are clar o poveste şi nu una oarecare ci una lacrimogenă rău de tot. Şi de cele mai multe ori este extrem de complicată implicând dramatismul eşecului sau a alegerilor prost făcute. Această poveste telenovelistică are momentul ei de expunere axată parcă pe o procedură bine stabilită...
Acolo unde există ceva materie cenuşie şi un pic de fler din partea colocutorului situaţia devine de râsul – plânsul. Este sadic de amuzant să observi cum persoana din faţa ta îşi exprimă păsul „milenar” cu atâta artă încât de foarte multe ori chiar pare a fi extrem de veridic. În realitate nu doreşte decât să vorbească despre o problemă de cele mai multe ori fictivă de dragul de a fi ascultat şi a i se conferi importanţă. Mulţi nu vor să schimbe nimic...dar absolut nimic...schimbarea implică efort, schimbarea implică a face ceva concret spre modificarea unei stări de fapt... E „grele” tare...e vorba de efort...să fim serioşi e mai bine să vorbim şi cam atât...doar „comunicarea” are şi ea efectul său terapeutic...ce bine că l-au inventat şi pe ăsta..cred ca ar muri mulţi de plictiseală dacă nu am folosi astfel de cuvinte care să descrie de fapt o stare de inerţie umană.
Şi astfel oamenii devin poveştile pe care ei le spun.
De ce le credem?
Pe de o parte, le credem pentru că sună frumos, pentru ca suntem plictisiţi să mai ascultăm mizerii care chiar sună a mizerii, iar o conversaţie axată pe vise frumos spuse, pe promisiuni ce clar nu vor avea nici o finalitate dar sunt frumos cosmetizate ne fac pe moment să ne simţim mai relaxaţi şi pentru câteva momente îmbătaţi cu apă rece în asteptarea stării de mahmureală care nu va veni nicicând.
Pe de altă parte mulţi au renunţat să îşi mai răcească gura de pomană cu explicaţii logice referitoare la „prosteala pe faţă”, la care s-a mai adăugat faptul că au fost respinşi sau judecaţi aspru pentru că au îndraznit să rostească acel crud cuvânt numit MINCIUNĂ. Ce se mai supără lumea când li se spune în faţă „MINŢI!!!”. Au preferat mulţi să aculte şi să pretindă că mai şi cred prostiile debitate de alţii şi au preferat să se amuze pe seama lor cu oamenii similari lor...sătui şi ei de atâtea prostii.
Aşa că e mult mai frumos să ne minţim cu eleganţă...măcar unii devin cinici şi îşi dau seama că e doar o altă sursă de amuzament sătui probabil de TV şi internet. E mai placut să visezi la lucruri imposibile...măcar visele să mai fie frumoase...chiar dacă în realitate sunt doar vorbe fără fond.
Acolo unde există ceva materie cenuşie şi un pic de fler din partea colocutorului situaţia devine de râsul – plânsul. Este sadic de amuzant să observi cum persoana din faţa ta îşi exprimă păsul „milenar” cu atâta artă încât de foarte multe ori chiar pare a fi extrem de veridic. În realitate nu doreşte decât să vorbească despre o problemă de cele mai multe ori fictivă de dragul de a fi ascultat şi a i se conferi importanţă. Mulţi nu vor să schimbe nimic...dar absolut nimic...schimbarea implică efort, schimbarea implică a face ceva concret spre modificarea unei stări de fapt... E „grele” tare...e vorba de efort...să fim serioşi e mai bine să vorbim şi cam atât...doar „comunicarea” are şi ea efectul său terapeutic...ce bine că l-au inventat şi pe ăsta..cred ca ar muri mulţi de plictiseală dacă nu am folosi astfel de cuvinte care să descrie de fapt o stare de inerţie umană.
Şi astfel oamenii devin poveştile pe care ei le spun.
De ce le credem?
Pe de o parte, le credem pentru că sună frumos, pentru ca suntem plictisiţi să mai ascultăm mizerii care chiar sună a mizerii, iar o conversaţie axată pe vise frumos spuse, pe promisiuni ce clar nu vor avea nici o finalitate dar sunt frumos cosmetizate ne fac pe moment să ne simţim mai relaxaţi şi pentru câteva momente îmbătaţi cu apă rece în asteptarea stării de mahmureală care nu va veni nicicând.
Pe de altă parte mulţi au renunţat să îşi mai răcească gura de pomană cu explicaţii logice referitoare la „prosteala pe faţă”, la care s-a mai adăugat faptul că au fost respinşi sau judecaţi aspru pentru că au îndraznit să rostească acel crud cuvânt numit MINCIUNĂ. Ce se mai supără lumea când li se spune în faţă „MINŢI!!!”. Au preferat mulţi să aculte şi să pretindă că mai şi cred prostiile debitate de alţii şi au preferat să se amuze pe seama lor cu oamenii similari lor...sătui şi ei de atâtea prostii.
Aşa că e mult mai frumos să ne minţim cu eleganţă...măcar unii devin cinici şi îşi dau seama că e doar o altă sursă de amuzament sătui probabil de TV şi internet. E mai placut să visezi la lucruri imposibile...măcar visele să mai fie frumoase...chiar dacă în realitate sunt doar vorbe fără fond.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu