Am vazut oameni
fericiti, tanandu-se de mana si zambind sincer unul altuia…am vazut parinti
ridicandu-si copiii in brate si razand zgomotos, am vazut batrani pe ale caror
fete timpul a lasat fara nici un fel de mila urme, dar care priveau nostalgic la
lumea din jur contaminandu-se parca cu tot ce reprezenta viata in jururl lor si
astfel, singuratatea era o amintire. Am vazut juniorii fugarind porumbeii sau
aruncandu-le stangaci boabe, asteptand sa accepte sa fie mangaiati ca niste
animale de casa supuse si oamenii varstnici insotiti de vreun suflet patruped
pe acelasi traseu seara de seara.
Pana la urma,
am vazut doar un cumul de sentimente faine care leaga oameni intre ei sau care
i-au tinut aproape pana cand plecarea inevitabila a unui dintre ei a intervenit,
ei pastrand nostalgia si un sertar de amintiri impartasite in prezent altor
suflete, sertar a carui cheie o tin undeva intr-un buzunar ponosit
aproape de suflet.
Fiecare pana la
urma este o poveste, este povestea pe care, odata cu lasarea noptii si-o spune
in sopata…apoi o rememoreaza, o transforma, o mai spune si in urmatoarea noapte…si
isi compune un destin, pe care il invaluie in mister pentru a evita
subterfugiul banalitatii.
Freamatul vietii
ii atrage necontenit in social si ii impinge neostenit catre a doua zi…mereu a
doua zi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu