Atat...

Zbor…simplu si banal. Ce este? Oare stim…oare vom stii vreodata?
Este posibil.
Dar pana la urma ce este zborul?
E o pasare…o speranta…un suflet…o idee sau o simpla actiune?
Zbor…ce simplu si ce banal.
Este actiunea prin care iti desfaci aripi si incerci sa te inalti prin aer, prin iluzii, prin limite.
Dar cine zboara?
Si toti am raspunde la fel de simplu si de banal: doar pasarile!
Oare?
Iar tu, omule, nu vrei sa zbori?
Si omul, din unghiul lui obscur, cu ochii mari de un albastru intens, cu chipul barazdat de urma ultimei iluzii, cu trup subtire, slab si mort incearca sa raspunda cu glas stins si ton grav:
Cred…poate…nu stiu…

Si apoi devine haos. E gol pe dinauntru si totusi este haos. Intreg echilibrul se distruge. Devine un om in fata unei usi. Si e speriat…si e cosmar…si pentru o clipa spera. Speranta da astfel nastere la o intrebare obsesiva: as vrea sa zbor?
Nu stiu! raspunde Cineva. Vrei?
Si acelasi banal, simplu, ucigator raspuns:
Cred…poate…nu stiu…
De data aceasta incepe sa fie mai hotarat. Figura cadaverica i se lumineaza ceva mai mult. El chiar incepe sa creada ca poate zbura. Ii este frica, dar in ecou sufletul mai tine o idee : ca ar putea zbura.
Si Cineva intreaba:
Cu aripi vrei sa zbori?
Un raspuns tampit, agitat si deja mult mai iritat apare:
Da…cu aripi…
Ce prost esti…chiar crezi ca poti sa zbori?
Tacere…tacere…si se intinde in eternitate…
Apoi apare un sunet, doua si o intrebare idioata:
Nu…nu pot sa zbor cu aripi?
Era omul…tot mic…si tot atat de slab si de inert.
Si daca ai putea zbura unde ai vrea sa te indrepti?
Ai vrea sa zbori in sus? Crezi ca ti se cuvine atat de departe? Pana si gheata lunii ar fi ca un foc pentru tine. Nu…nu cred ca ai putea sa zbori in sus…
Hai sa vedem daca in jos poti. Si unde ai ajunge?! Mai jos decat propriati indeferenta, egoism si nimicnicie…Ce putin est! Cat de nesemnificativ!Sa zbori spre intunericul mai negru decat insusi infernul. Si chiar sa-ti doresti acest lucru! Cata degradare si cat patetism!
Dar ai putea sa zbori pe linia de mijloc. Ar fi aglomerat. Te-ai pierde printre altii si te-ai pierde pe tine. Dar ce mai ai de pierdut cand tu insuti esti in aceasta situatie. Sa pierzi nimic…ce tampenie?
Mai vrei sa zbori?
Si figura disperata, cu ochii mai mari decat la inceput incat daca te-ai fi chinuit i-ai fi vazut si nervul optic, cu fata mai alba decat abstractul pur, cu corpul chircit in acel ungher intunecos raspunde:
Nu…nu, nu mai vreau sa zbor niciodata…si repeta obsesiv…niciodata…niciodata.
Ce putin iti trebuie sa mori omule. O idee, o banala si firava idee si esti anihilat, esti tarana, esti trecut.
Poate e mai bine pentru tine sa ramai asa. Sa stai in intuneric sa mori si…si atat.
Nimic …asta esti…doar vid si haos.
Ar fi mai bine sa nu fi existat nicicand.
Doar mori…
Si el supus si mic…muri.
Atat…