In amintirea emotiei (III)

O camera goală, o lumină albă şi rece, un pat mort şi negru e tot ce am văzut într-o zi…să fi fost sufletul meu? Nu. Era sufletul altcuiva…dar al cui?

O rece-amintire se-ntinde în noapte
Şi umbra-i e demon şi cântecu-i chin
Mă-ntreb de ce luna e a nopţii Cezară
Şi plâng iar în taină şi razele-i simt
Sunt reci…şi mă doare…
Şi sper şi iar mor
Dar mor pentru o clipă
Căci mâine sunt viu.




Trăiesc o secundă…căci orele dor
Mi-e frică de viaţă
De porţi de granit
De ura ce-o simt…
Căci iar n-am urât
Căci iar am iubit
Am rece privirea…şi rece-i şi trupul
Dar sufletu-i cald, şi-l simt…
Doar îl simt.
Şi marea priveşte, Neptun mă-nconjoară,
Iar Zeus admiră al vieţii hotar
Şi-aşteaptă să moară un om…
C-apoi iară să nască o viaţă
Miseră-n coşmar.
Iar astrele plâng…şi plâng pentru demoni
Căci, zeii slăvesc al visului dar.
Iubeşte o viaţă…o noapte…o secundă
Şi lasă în urmă al nopţii hotar,
Căci ura e mare…iubirea e rece,
Doar luna e caldă şi curge în noapte
Şi raza e moartă şi visul e chin,
Pământul trăieşte…iar eu doar suspin…
Şi mor cu aripi de înger
Ce-n iad a căzut,
Ce-i negru şi slab,
Ce-n viaţă a crezut.