Se uită împrejur...nimic...nicăieri
Îşi vede doar paşii...atât i-a rămas
Şi vocea în noapte...dar fără glas.
Trezeşte o amintire,
O strânge la piept,
Se uită la ea…
Ce gest neînţelept!
Ridică privirea,
Se uită înapoi
Şi vede doar umbre
Prin ochii săi goi.
Încearcă şi lumea de mâine...final
Acelaşi sfârşit la fel de banal.
Acelaşi scenariu...de neînţeles
Aceleaşi emoţii...atât a ales.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu